Excepția handbalistelor le demonstrează chiar și celor mai cârcotași dintre noi că performanța sportivă românească, vorba lui nenea Iancu, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Fapt demonstrat oficial și de cvasi-inexistența unui minister dedicat sportului. Să fim serioși, struțocămila lui Boc, recte Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, îl pune pe Funeriu în situația penibil de delicată de a centra și a da cu capul, în timp ce scrie modificări interminabile la bac, face cercetări pe laserul din Măgurele și le explică tinerilor contracepția la specia bugetară.
Oricât am admira cravatele scumpe ale ministrului Funeriu, e clar că omul n-are nicio treabă cu sportul. Așa că de problema respectivă se ocupă fauna de mlaștină… ursuleți mafioți de pluș ghiftuiți cu euro, foști curcani din Scornicești, crocodili de comitet olimpic, fosilozauri în așteptarea pensiei, piranha de partid devorând bugetul cu săli de sport inutile și găurite, alte lepre grase și sedentare, precum și lipitori amărâte, atârnătoare pe la treninguri galbene moca și mingi uzate.
Pe lângă viermuiala de stat își fac veacul rechinii privați, autointitulați „patroni investitori”. Sunt răpitorii care, la un leu investit, scot o sută, pe care îi doare-n cur de culorile, istoria și palmaresul cluburilor, vor calificarea doar în cont și pozează în fața prostimii în mari finanțatori. Becali, borci, ianci și mititei sunt nulitățile absolute din afara sportului, înăuntru mari cunoscători cu trabuc și filosofii de școală ajutătoare. În orice societate cu IQ peste cel al calului de la căruță, aceste nimicuri ar fi, vorba neamțului, „praf gemacht”.
Nu, la noi sunt susținuți de toți prostălăii care cred că, fără banii și inteligența nemărginită a patronilor, nu exista performanță la club. Aveți dreptate, dragilor, uitați și performanța: luptă de la egal la egal cu Luxemburgul, preliminarii peste preliminarii ca să prinzi un loc în grupe, medalii de lemn pe la toate olimpiadele și campionatele. Dar nu-i nimic, suntem un popor sportiv și optimist. Știm să sărim peste necalificări cu credința nezdruncinată că niște moaște plimbate pe la minister, ligă, federație și cluburi pot readuce performanța. Să iasă dracu’ dracii afară!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER