Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Konyaspor, scor 1-0, că își dorește recuperarea distanței de 8-9 puncte față de formațiile de pe primele locuri ale clasamentului din Turcia, informează haberler.com.
„Având în vedere situația în care ne aflăm, toate partidele din campionat și Cupă sunt importante. Vrem să recuperăm distanța de 8-9 puncte față de vârful clasamentului. În retur sunt puse în joc multe puncte”, a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a precizat că în opinia sa Galatasaray a făcut un meci bun cu Konyaspor. „Am muncit toată săptămâna pentru aceste puncte și le-am obținut. Consider că am făcut un meci bun. Pentru noi sunt o victorie și trei puncte importante. Jucăm mai bine în deplasare și sper că vom obține un rezultat bun și în meciul următor”, a adăugat tehnicianul, care a menționat că rezultatul este bun nu doar pentru el, ci „pentru toți”.
Autorul unicului gol al partidei, Anil Dilaver, s-a declarat încântat de reușita sa: „Este un sentiment extraordinar. De-a lungul săptămânii antrenorul mi-a arătat diverse tactici, iar cu o zi înainte de meci ne-a ținut un discurs. Aveam ceva emoții când am venit aici, dar colegii mei m-au motivat”.
Formația Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Konyaspor, într-un meci din etapa a XVII-a, ultima a turului campionatului Turciei. Unicul gol al partidei a fost marcat, în minutul 81, de Anil Dilaver, aflat la debut în prima ligă turcă.
Galatasaray se află pe locul 9 în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce primele cinci clasate au următoarele punctaje: 1. Trabzonspor – 42 de puncte, 2. Bursaspor – 37 de puncte, 3. Fenerbahce – 33 de puncte, 4. Kayserispor – 32 de puncte, 5. Beșiktaș – 27 de puncte.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER