Deși nu sunt decât zece ani, parcă a trecut o veșnicie de la Olimpiada de la Sydney. De la Olimpiada Dianei Mocanu, mai exact, prima înotătoare din România medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, ea reușind „dubla” la 100 și 200 metri spate. „Zeița de la Dunăre”, cum era alintată de toată lumea după acea mare performanță, este acum un apelativ dat uitării. Ca și Diana, de altfel!
O găsești aproape zilnic la bazinul din Brăila, orașul ei natal, unde lucrează cu copiii, iar discuția cu ea trădează o persoană cu multe frustrări, chinuită, chiar apatică și care – atenție! – este în pericol de resemnare, deși ea încearcă să arate, măcar din vorbe, că nu este așa. Resemnarea, chiar și în plan sportiv, înseamnă, în parte, moartea sufletului.
Diana, lucrezi doar cu cei mici la bazin, nu-i cam puțin pentru tine? Au trecut opt ani de când te-ai retras și ai rămas tot la lucrul cu copiii… Nu ești tentată să pregătești un sportiv mai aproape de performanță? Nu, chiar nu sunt. Mi-e bine așa. Prefer să-mi fac o grupă de performanță cu ei de mici, să-i cresc cum vreau eu, decât să-i iau deja formați.
Mai vin copiii la înot? Nu ca pe vremea mea, asta e clar. Copiii de acum nu mai acceptă sacrificiul, pentru că viața le oferă și alte oportunități decât sportul. Azi, părinții le spun copiilor: „Dacă vrei și îți place, te duci, dacă nu, nu!”. Ai mei nu mi-au spus decât „te duci!”, fără „dacă vrei” și fără „dacă-ți place”.
„Oferta de la București cred că a fost de ochii lumii”
Ai rămas la Brăila, deși am înțeles că ai avut o ofertă să mergi la București… Hmm, hai să-ți spun cum e cu oferta de la București. M-a sunat domnul Dan Popper, de la COSR, și m-a chemat la București să vorbim. M-am dus, el era plecat, l-am așteptat câteva ore, după care m-am întors acasă. Când am ajuns la Brăila, m-a sunat el. Îmi propunea o muncă de birou cu un program de opt ore și cu un salariu de opt milioane de lei vechi. „Asta pentru început – mi-a zis -, pe urmă mai vedem noi”. Să fim serioși, ce să caut eu la birou, când toată viața am stat în bazin? Iar cu banii ăia nu știu ce puteam să fac în condițiile în care trebuia să mănânc din ei și să-mi asigur transportul. Am considerat că nu merita să plec. N-am stat toată viața în cantonament, să ajung tot acolo? Nu știu, dar parcă am simțit că și oferta aia a fost făcută așa, de ochii lumii, să nu se spună că Diana Mocanu nu este băgată în seamă. Nu, mulțumesc, mai bine acasă, la Brăila, lângă familie și lângă prieteni, chiar cu bani mai puțini la salariu.
Și-ți ajung banii ăștia din salariu să trăiești? Nu-mi ajung șase milioane de lei vechi, dar am, din fericire, renta viageră, și atunci e OK.
„Pe cine mai interesează de Diana Mocanu!?”
Altfel, în viața de zi cu zi, cum e fără antrenamente, fără concursuri? Încerc să recuperez timpul pierdut. Eu n-am avut copilărie, de la 6 la 18 ani n-am știut decât bazinul de înot, nimic altceva, așa că acum mi-am luat role, rachete de tenis, ba chiar și un cățel. Poate o să-mi cumpăr și bicicletă, să învăț să merg, ca sportivă nu aveam voie, riscam accidentări la gleznă. Ies la un film, la o pizza cu prietenii, vara la o terasă, viață de campioană olimpică, ce să mai!
Atunci, după Olimpiadă, autoritățile locale te-au premiat într-un cadru festiv, pe un vas. A fost atunci! După, pe cine mai interesează de Diana Mocanu? Bine, mi-au dat un apartament cu trei camere, de ce să n-o recunosc, dar și pe ăla voiau să mi-l dea cu chirie! Noroc cu taică-meu, care le-a spus că îl iau numai dacă mi-l dau în proprietate, dacă nu, nu!
„Eu am sfătuit-o pe Diana să accepte acea ofertă de la COSR. Așa intra în circuit. A fost alegerea ei. Oricum, federația de natație a ajutat-o cu facultatea, cu pregătirea pentru antrenori. Așteptăm totuși mai multă inițiativă de la ea, parcă este prea introvertită”, Ștefan Iamandi, secretar general FR Natație
„Nici apa nu mai suport s-o văd la bazin”
Diana povestește că s-a lăsat de înot pentru că nu mai suporta bătăile, jignirile și izolarea la care o supunea fosta antrenoare, Laura Sachelarie, dar și pentru că nu mai avea motivație.
Să revenim la momentul în care te-ai lăsat, 2002, au fost multe povești referitoare la ruptura dintre tine și antrenoarea ta, Laura Sachelarie. S-a întâmplat într-un cantonament la Hunedoara. Dar… Eu știu… Ce rost ar mai avea după atâția ani? Cert este că nu mai puteam suporta regimul draconic pe care mi-l impunea Laura. Și nu mă refer doar la pregătire, ci la modul în care se comporta cu mine. Au fost ani în care în afară de bazin eu n-am știut nimic. Nu mă lăsa nici să vorbesc cu alți colegi români, când ne mai întâlneam pe la concursuri. Nu apucam să ne întrebăm „ce mai faci”, că deja era lângă mine: „Hai, Diana, treci în apă, că tu ai treabă!”. Eram sătulă de sculatul de dimineață și de ajunsul la ora șase la bazin, de kilometri înotați în fiecare zi, de faptul că și copil fiind munceam dublu față alții de vârsta mea.
„Suntem ca două străine!”
Puteai să-i spui că e foarte greu și că nu mai poți. Cui? Laurei? Glumești! Avea ea ambiția să arate că se poate face performanță și cu o sportivă de 1,70 metri și plinuță. Și pentru asta, ani la rând m-a stors efectiv. Vârful l-am atins în 2000-2001, cu cele două medalii de aur la Olimpiadă și cu aurul de la Mondiale, de la Fukuoka, la 200 spate. Apoi, parcă nici motivație n-am mai avut. A, mai erau și palmele, castanele pe care mi le-am luat. Sau jignirile, gen „graso!” sau „proasto!”, pe care le-am suportat. Toate astea au făcut să mi se ia, până și apa parcă n-o mai suport când o văd. Intru rar în bazin.
Și acum ce relații ai cu Laura Sachelarie, doar sunteți colege? La bazin, doar „Bună ziua”, „Bună ziua”. Atât. Dacă ne vedem pe stradă, trecem ca două străine una pe lângă alta!
Până la urmă, a meritat efortul? Da, a meritat.
Păi, vezi, poate că până la urmă metodele Laurei Sachelarie au fost cele mai bune. M-am gândit și eu la asta, că, dacă ar fi fost mai maleabilă, poate m-aș fi urcat în capul ei. Totuși, a fost mult prea dură, la un moment dat nu mai puteam să-i suport nici prezența alături.
Care este visul Dianei Mocanu? Unde vrea să ajungă ea ca antrenoare? Îmi plac foarte mult copiii, să lucrez cu ei și aș vrea ca atunci când se vor lăsa și ne întâlnim pe stradă, să mă salute! Pentru că am învățat din greșelile altora!
„Fiecare poate spune ce vrea, dar rezultatele vorbesc pentru mine. Mai ales că de la Diana încoace eu am mai luat niște medalii. Nu mă interesează ce declară unul sau altul, eu n-am timp să intru în bârfe de-astea”, Laura Sachelarie, fosta antrenoare a Dianei Mocanu
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER