Refuzați de dinamovistul Dănciulescu, oficialii nou promovatei s-au interesat de situația lui Bud la CFR. Sabău l-ar vrea împrumut până la vară.
FCM vrea să-și întărească atacul pentru retur, mai ales că ofensiva a fost punctul slab al trupei lui Sabău în prima parte a sezonului. „Portocaliii” au marcat doar 19 goluri, la fel ca și ultima clasată Sportul. Astfel, oficialii nou promovatei l-au ofertat pe Dănciulescu, dar pretențiile „Corbului” sunt peste posibilitățile clubului mureșean, atacantul urmând să ajungă aproape sigur la Astra. A doua țintă a devenit Cristian Bud de la CFR, jucător pe care mureșenii îl doresc împrumut până la vară. Bud: „Rămân la CFR!” Conducerea CFR-ului nu vrea însă să audă de o despărțire de atacant. „Pe Bud nu îl dăm, nu se pune problema să plece. Vrem să îl facem pe Bud să redevină jucătorul din returul trecut”, a spus ieri însă patronul Paszkany. Pe aceeași linie cu patronul e și jucătorul. „Nu vreau să părăsesc Clujul. Am o revansă de luat după prima parte a campionatului. Fie Steaua, fie orice altă echipă, nu mă gândesc să plec”, a completat și Bud. Au renunțat la Ilyes și Pădurețu
Sabău a insistat serios pentru aducerea mijlocașilor Robert Ilyes, fost coleg cu Moțul la Rapid, și Răzvan Pădurețu. „Nu mai sunt de actualitate”, a declarat directorul general al lui FCM, Aurelian Băbuțan. Totodată, ardelenii testează pista Giani Kiriță, dar jucătorul e tentat mai degrabă de o revenire la Dinamo. Momentan, singurele achiziții certe ale mureșenilor sunt portarul Balauru (FC Snagov) și mijlocașul Petcuț (Silvania).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER