Discuție cu Ion Crăciunescu despre arbitrajul românesc la finele unuia dintre cele mai agitate tururi de campionat din ultimii ani. Locul întâlnirii, apartamentul fostului ecuson FIFA, situat într-o zonă bine cotată a Bucureștiului. „Tocmai am venit de la un meci de tenis”, spune actualul comentator de la Digi Sport, încercând să explice prezența câtorva tricouri puse la uscat chiar în sufragerie. Pe masă, un brăduț de 30 de centimetri, ornamentat cu gust, și un joc de șah.
Vă place șahul? Sunt înnebunit după șah. Este singurul sport pentru care aș renunța la un meci de fotbal. Când eram puști, ne strângeam într-un părculeț la Râmnicu Vâlcea și jucam șah până întârziam la antrenamente. Jucam însă numai partide blitz și cred că mi-a prins bine mai târziu.
V-a ajutat să judecați fazele cât mai rapid? Da, este un exercițiu excepțional pentru arbitri și l-aș recomanda și jucătorilor de fotbal. Blitzul dezvoltă o gândire rapidă, spontană. La noi, la arbitri, asta e esența, spontaneitatea.
Arbitrul ia decizii în fracțiuni de secundă, iar analiștii le disecă la tv cu încetinitorul, din diverse unghiuri, timp de o jumătate de oră. Uneori fără un verdict clar. E corect?
Sunt lucruri pe care trebuie să le vadă un ochi avizat, iar arbitrul trebuie să fie un om avizat pentru activitatea aceasta, pentru că, dacă nu are aptitudini și nu are ucenicia făcută în timp, e foarte greu să ajungă la un nivel înalt. Există o serie întreagă de judecăți care se fac atunci când este analizat un arbitru. Însă sunt lucruri care se petrec pe teren, le vede toată lumea, chiar tragi concluzia că e imposibil să nu le vadă cineva care a fost la stadion, și totuși arbitrul nu le vede sau nu vrea să le vadă. Asta e deranjant.
„Dacă nu văd,trebuie să se lase”
Poate exista un blocaj al arbitrului în timpul jocului? Dacă există blocaje, trebuie să se lase. Am auzit explicații, în situații grave, când arbitrul spune că n-a observat o fază văzută de toată lumea. Și nu sunt faze care au loc la nivelul capului sau într-o aglomerare, ci pe spațiu liber. Eu îi cred, pot să nu vadă, dar atunci trebuie să se lase de arbitraj. Înseamnă că n-au aptitudini pentru activitatea aceasta.
Dar dacă este altceva? Vede și nu fluieră? Cu atât mai mult! În orice ipostază ar trebui să se lase.
Au nevoie arbitrii de un al șaselea simț? Un arbitru care n-are nas bun, nu simte bine situațiile de pe teren, este foarte greu să facă performanță. Sau să ajungă la un nivel înalt. Dar dacă am înșira câte calități trebuie să aibă un arbitru, ar zice lumea că sunt supermani. Părerea mea este însă că această activitate se învață în timp. Fără practică nu poți să o parcurgi. A fost o singură excepție, Ioan Igna.
N-a avut nevoie de practică sau a avut proptele tari? Igna a ajuns sus datorită calităților sale excepționale. Bine, l-a promovat cineva, dar pe calitățile lui de excepție. De ce n-ați fost invitat la gala de final de an a arbitrilor? Întrebați-i pe cei care conduc acum Comisia Centrală a Arbitrilor. De ce să mă invite!?
Măcar pentru simplul fapt că ați condus o finală de Cupa Campionilor Europeni… Eu aș trece peste finala Cupei Campionilor. Cea mai mare competiție la care am arbitrat a fost Cupa Intercontinentală din 1995, jucată sub egida FIFA. Nu există o competiție mai mare ca aceasta. Au participat campioanele continentale la nivel de țări, președintele fiecărui continent și câte un arbitru din fiecare continent. Eu am reprezentat Europa în 1995, alături de Johansson, președintele UEFA, și de Danemarca. Eu nu am mediatizat foarte mult această performanță, iar la noi a fost tratată cu indiferență. S-a bagatelizat pentru că nu am fost printre favoriții unor persoane din conducerea FRF.
De ce nu ați fost printre favoriți? Hai, dom’le! Mi-e greu să discut. Ca să poți să bagi în seamă ceva, trebuie să te uiți și cine a ajuns să stabilească ierarhiile în România!
„Marius Avram a zburat pe aripile altora”
Care a fost cel mai bun arbitru din România în 2010? Cel mai bun ar fi, probabil, mai mulți. Unii s-au impus prin constanță, iar primul pe listă este Alexandru Deaconu. Pe urmă, Cristi Balaj a avut o ascensiune aprobată de UEFA pe plan internațional, ceea ce nu e rău.
Ce părere aveți despre Alexandru Tudor? Tudor este foarte contestat în România, dar are calități excepționale. I-am văzut ultimul meci din Europa League și a arbitrat excepțional un meci decisiv de calificare. Celor care îl consideră pe Tudor îngropat vreau să le spun că, atât timp cât UEFA îți dă un meci de Europa League decisiv, înseamnă că ai componenta aceea de încredere câștigată acolo, ceea ce este cel mai mare lucru. Acea componentă numită încredere atârnă cel mai greu de picioarele arbitrajului românesc. Unii spun că e prea rigid… Sunt de acord că a făcut unele greșeli, că nu are limbajul corpului, că a avut unele sinusoide, dar eu vă spun că arbitri ca Tudor sunt puțini în Europa. Dacă Tudor era sprijinit cum trebuia, ajungea mult mai devreme sus. Și Ovidiu Hațegan a fost constant în comportament, iar cel mai slab de pe lista FIFA în acest tur de campionat a fost Marius Avram.
Unii ar spune că faceți această apreciere influențat de relația pe care o aveți cu tatăl lui, Vasile Avram. Nu-i adevărat. Eu spun că Marius Avram are calități, dar mi se pare că a zburat prea sus și prea repede ajutat de aripile altora. Dacă se avea răbdare cu el, probabil că procentul de reușită era mult mai mare.
Dar dacă ar fi să extrageți un singur arbitru de pe listă? Care ar fi cel mai bun? Mi-ar fi greu să extrag unul. Toți sunt pe acolo… Dar vă spun cu toată forța, avem arbitri mai buni ca nemții, spaniolii, englezii sau francezii. Singurul lucru pe care nu-l avem este componenta numită credibilitate. Care nu depinde numai de arbitri.
Metamorfoza lui Robert Dumitru
Haideți să spunem lucrurilor pe nume. De cine mai depinde? Vă dau un exemplu edificator. Cel mai bun arbitru din toamna asta, pe plan intern, a fost Robert Dumitru. Întrebarea mea e simplă: de ce Robert Dumitru a arbitrat numai acum foarte bine, când putea să facă lucrul acesta de ani buni, pentru că avea calitatea să o facă? Și acest lucru te pune serios pe gânduri de ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Totuși, ocoliți verdictele… Mă opresc aici pentru că sunt președinte la Chindia Târgoviște (n.r. – în Liga a III-a) și nu vreau să ajung la Comisia de Disciplină.
Mai există greșeli intenționate? Nu am nicio probă să spun că da, dar au fost greșeli impardonabile și atât de multe erori într-un tur de campionat nu mi-a fost dat să văd niciodată. Și grave.
Este arbitrajul marea problemă a fotbalului românesc? Racilele de bază sunt altele. Pentru că există un sistem foarte periculos și atinge din când în când și arbitrajul. Aceste racile ne-au adus pe un loc rușinos, 56 în lume. Dar am văzut că am trecut cu atâta nonșalanță peste acest lucru de parcă așa ar fi firesc. Suntem însă în preajma Sărbătorilor și nu vreau să fac o analiză dură. Dar când am auzit că vine Ionuț Lupescu la federație, m-am așteptat la o schimbare radicală, dar și el s-a aliniat la tot ce există în fotbalul românesc. Nu vreau să dezvolt asta.
Postura de președinte la Chindia vă cenzurează discursul, altădată mult mai tăios… Actualul regulament îngrădește dreptul la libera exprimare, ți se bagă pumnul în gură. Și atunci o să caut, că noi românii suntem inventivi, să mă eliberez de această prevedere. Nu mă pot transforma în aplaudac la vârsta asta, pentru că nu am făcut-o niciodată. Am demnitatea mea și cât mi-au luat ei în acești cinci ani și cât rău cred ei că mi-au făcut mie este treaba lor. Dar toate în viață se plătesc într-un fel sau altul.
„Mă raportez la ce pot să fac, nu la vârstă”
Din ce trăiți? Am o emisiune la Digi, de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Vinerea joacă de obicei Chindia, iar sâmbăta și duminica nu pierd niciun meci. Sunt deseori epuizat la final de săptămână.
V-ați făcut pensie privată? Nu m-am gândit la aspectul acesta. Nu-mi fac probleme, am carte de muncă de când aveam vreo 18 ani. Deci, voi avea o pensie.
Ați făcut 60 de ani. Cum ați resimțit schimbarea prefixului? Nu mă gândesc la ani, cel mai bun lucru în viață e să te raportezi la ce poți să faci, iar dacă acest lucru îți dă satisfacție, atunci este o împlinire fantastică.
Ce e cu povestea aceea despre vopsitul părului, susținută inclusiv de prietenul dumneavoastră, Porumboiu? Vă spun cu toată forța, nu mi-am vopsit părul și nu aș face-o niciodată. Condamnabil e că unii care se cred prietenii mei au făcut aceste glume în presă. M-a deranjat enorm această afirmație, pentru că avem o vârstă, o maturitate, și chiar dacă ajungi la un nivel financiar, nu-ți dă nimeni dreptul să-ți batjocorești prietenul prin intermediul presei. Iar asta nu pot să uit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER