Diogo e al șaptelea jucător pe lista șefilor de la CFR care va părăsi echipa în această iarnă. Portughezului i se va oferi însă varianta împrumutului până la vară.
Cadu, Maftei, Piccolo și Rada sunt cei patru fundași centrali cu care Minteuan va ataca returul. Curățenia de iarnă la CFR îl va prinde odată cu reunirea și pe portughezul adus vara trecută de la FC Brașov, liber de contract, Nuno Diogo (29 de ani). Oficialii din Gruia știu că apărătorul va avea șanse mici să prindă lotul la CFR în partea a doua mai ales că echipa e angrenată doar în Liga I și astfel sunt deciși să îl cedeze sub formă de împrumut.
Diogo a jucat pentru CFR doar în cupă, titular cu ACU Arad și Tg Mureș, în timp ce în campionat n-a bifat niciun minut el fiind rezervă abia de 4 ori. Decizia șefilor a ajuns și la urechile lui Minteuan care însă ar vrea să-l ducă pe Diogo în primul cantonament din Turcia și apoi să decidă asupra viitorului portughezului. CFR a mai renunțat după încheierea primei părți de sezon la un alt apărător central, brazilianul Hugo Alcantara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER