Revenit după accidentarea teribilă pe care a avut-o, în criză de rezultate cu echipa și în plin război rece între Pițurcă și Mititelu, Dănănae spune că 2010 a fost cel mai greu an. Fundașul are și un mesaj către suporteri: „Sunt cei mai buni”
„Pot spune că anul 2010 nu a fost unul foarte bun. A fost chiar dificil, pentru că am revenit după acea accidentare gravă și m-am refăcut cu greu. La aceasta se mai adaugă și situația grea în care se află clubul acum. Pe plan personal, a fost însă un an bun, m-am și căsătorit în vară. În primul rând, îmi doresc să am parte de sănătate, atât eu, cât și familia mea. I-am mai cerut Moșului și un an mai bun pentru Universitatea, să trecem de aceste momente mai dificile și să nu mai avem parte niciodată de așa ceva”, a spus fundașul.
„Avem cei mai buni fani din țară”
„De Crăciun am fost acasă, cu familia, ca în fiecare an, iar de Revelion voi petrece împreună cu nașii și cu mai multe rude în Craiova. Suporterilor nu știu cum să le mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru noi, pentru modul în care ne-au susținut. Cuvintele ar fi de prisos. Sunt cei mai buni din țară, am avut cea mai mare medie de spectatori la meciurile de pe teren propriu din întregul campionat. Sper ca și în 2011 să fie la fel și sunt convins că vor avea parte de bucurii din partea noastră”, a menționat Ovidiu Dănănae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER