Etapa a XVII-a a campionatului Spaniei va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, după ce Camera socială de Audiență națională (principala instanță penală) a declarat că nu este de competența sa să ia o decizie în urma solicitării jucătorilor de suspendare a campionatului.
Asociația Fotbaliștilor Spanioli (AFE) declanșase anterior o procedură de urgență pentru a împiedica etapa să se desfășoare, invocând nerespectarea convențiilor colective în ceea ce privește calendarul.
„Camera socială de Audiență națională se declară incompetentă în privința suspendării preventice a etapei de campionat din 2 ianuarie”, a anunțat instanța juridică, precizând că AFE poate să apeleze la altă instanță.
AFE a afirmat că în contractul colectiv dintre jucători și Liga Profesionistă de Fotbal (LFP) este stipulat că nu se pot disputa meciuri oficiale în perioada 23 decembrie – 2 ianuarie, inclusiv.
Fotbaliștii s-au declarat dispuși să joace partidele respective la 3 ianuarie.
Cinci meciuri din prima ligă spaniolă sunt programate duminică, iar cinci luni.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER