Ieri s-a mai consumat un episod din scandalul de la Universitatea Craiova, dintre finanțatorul Adrian Mititelu pe de o parte, și Victor Pițurcă & staff-ul său de cealaltă parte. Mititelu a lansat un atac fără precedent la adresa lui Eugen Neagoe, Silvian Cristescu și Florin Marin, colaboratorii de încredere ai lui Pițurcă, pe care în acuză că nu sunt profesioniști.
„Dacă i-am dat puterea lui Pițurcă, văd că toți colaboratorii lui au înțeles greșit asta. Eugen Neagoe face miliție cu mine, Silvian Cristescu mă ceartă la televiziuni. Gașca lui Pițurcă mă costă foarte mult, un milion pe an. Nu au făcut altceva decât să mă bârfească. Nu suport să fiu luat în bășcălie de oameni care joacă poker în cantonament. O fi Neagoe rudă cu el, dar lui Pițurcă îi trebuie profesioniști, nu rude”, a răbufnit Mititelu.
Mititelu și Pițurcă urmează să aibă o întâlnire decisivă în aceste zile, iar lucrurile se vor clarifica. Patronul Științei pare tentat să se împace cu Victor Pițurcă doar dacă acesta renunță la apropiații săi.
„Într-o zi-două, sper să mă întâlnesc cu Pițurcă. Nu discut despre clauze, pentru că pe noi nu trebuie să ne țină o clauză, ci un consens și o colaborare corectă. Victor Pițurcă este un om extraordinar, dar este înconjurat de oameni care nu îl reprezintă. Grupul ăsta l-a îmbârligat și împotriva mea. El nu știe ce se întâmplă, pentru că se dădea de șase atunci când venea el și era liniște. Nu întâmplător s-au pierdut atât de multe meciuri în acest tur”, a spus Mititelu.
10 este locul ocupat de Universitatea Craiova după 18 etape, având 20 de puncte, cu doar două puncte mai mult ca echipa de pe ultimul loc retrogradabil
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER