Bună cunoscătoare a limbii maghiare, Maria Torok Duca a fost cooptată în stafful tehnic al Oltchimului ca secund, având sarcina de a înlesni comunicarea dintre antrenorul ungur Peter Kovacs și jucătoare.
„Este o onoare pentru mine să fiu din nou alături de fete, voi încerc să ajut și eu la echipă cu ce pot. Pe fete le cunosc, nu este o problemă, pe unele le-am antrenat și când am fost la echipa mare, dar și la nivel de junioare. Doar pe Ozel nu o cunoșteam personal, acum am vorbit pentru prima dată cu ea. Le-am și spus fetelelor, dacă eu n-am izbutit ca jucătoare să câștig Liga Campionilor, sper ca ele să reușească în acest an, chiar dacă, realistic vorbind, ne așteaptă meciuri de foc. Am vorbit mult și cu antrenorul principal Peter Kovacs, este un om de mare caracter, bine intenționat, sper ca eu să-l ajut să se facă mai bine înțeles” a spus Mori.
Devenită recent cetățean de onoare al orașului Rm. Vâlcea, tehniciana își va continua în paralel cu activitatea la CS Oltchim și munca la Centrul Național de Excelență.
Duca a mai fost antrenoare a Oltchimului în perioada 01 Octombrie 2004 – 06 Februarie 2005 ca principal și secund în perioada 26 Decembrie 2003 – 30 Iunie 2004. Ca jucătoare, Mori a contribuit decisiv la câștigarea de către Oltchim a două cupe europene IHF ( în 1984 și 1989), o Supercupă a Europei(1984) precum și a trei titluri de campioană a României (1989, 1990 și 1994) și a două cupe ale României (1990 și 1994).
Adi Georgescu, Rm. Vâlcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER