Impresarul Ioan Becali a oferit un preambul a ceea ce urmează să se discute mâine în conferința de presă, referitor la situația lui Adrian Mutu la Fiorentina. Agentul a spus că Mutu s-a enervat abia după ce a aflat rezultatul discuțiilor dintre el și directorul grupării viola, Pantaleo Corvino:
„Vom avea o conferință vineri, la hotelul Four Season, acolo unde va veni toată mass media italiană și vom explica tot ce s-a întâmplat. Nu a mai încercat nimeni de la Fiorentina să ne contacteze, dar nici noi nu am făcut vreo mișcare în acest sens. Vineri vom anunța toate greșelile făcute de Fiorentina în cazul lui Mutu, pentru că până acum numai versiunea clubului era publică. Nu mai e cale de împăcare între jucător și Fiorentina. Mutu va plăti pentru faptul că a lipsit de la antrenament. Adrian se ducea la antrenament chiar și în condițiile în care știa că ar urma să nu fie folosit în meciul cu Bologna, deși inițial fusese anunțat titular. După ce i-am comunicat ce am discutat cu Pantaleo Corvino, normal că s-a enervat și a plecat”, a spus Ioan Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER