„Pici” cu inimă mare!** „Noua Nadia” a primit premiul „Pariul ProSport”! EA ne va reprezenta la JO 2012

  • Publicat:
  • Actualizat:

Larisa Iordache a strâns în jurul ei admirația și interesul
întregii lumi a gimnasticii. „Noua Nadia”, așa cum este alintată,
micuța de doar 14 ani a fost vedeta României la Europenele de
juniori de la Birmingham, unde a cucerit nu mai puțin de patru
medalii (aur la sol, argint la bârnă și cu echipa, bronz la
individual compus). O performanță care parcă deschide drumul
următoarelor visuri de podium, totul adunându-se într-un trofeu
simbolic, „Pariul ProSport”, care-i revine Larisei.

În sala de la Izvorani, antrenamentul este pe sfârșite. Nimeni
nu ține cont că sunt primele zile ale noului an și se lucrează la
maximum, iar intensitatea pregătirii colorează fețele concentrate
ale fetelor. „Nu ai cum să te plictisești în sală. Întotdeauna ai
ceva de corectat, ai de învățat, de repetat. Trebuie să te
antrenezi cât mai mult și să atingi perfecțiunea”, își rezumă
propriul crez Larisa Iordache. Ține cu un braț protector trofeul
primit, în timp ce mâna liberă, albită de praful de magneziu,
desenează cercuri pe trambulina de sărituri, transformată în bancă
de discuții.

Fetița de
pe role pasionată de balet

Povestea ei nu se deosebește cu nimic de cea a altor fete care
visau să devină Nadia.

Se plimba cu rolele într-un parc din București alături de mama
ei când a fost remarcată de antrenoarea Mariana Silișteanu de la
CSS 7 Dinamo, care i-a propus să vină la gimnastică. „Mama
dorea să fac balet, și la asta mă gândeam și eu. Eu n-am vrut deloc
să merg la gimnastică. Prima dată când am mers la sală la Dinamo,
nici nu am intrat, abia a doua oară mi-am făcut curaj”
,
zâmbește micuța de nici un metru și jumătate. Avea cinci ani și
jumătate și nicio idee despre ce va urma. La 11 ani făcea deja
parte din lotul de junioare de la Onești, câștiga primele
concursuri și continua să viseze. „Toate fetele o iubeam pe
Nadia. Ziceam ce norocoasă a fost să câștige atâtea medalii și să
fie cea mai bună. Azi știu că nu era doar noroc, ci foarte multă
muncă, ambiție și dorință”
, punctează „Pici”.O mână de om,
cu idei, gânduri și dorințe pe care și le exprimă direct, sincer,
privindu-te în ochi.

„Mi-ați
făcut o surpriză frumoasă”

Larisa frapează prin maturitatea cu care își gândește viitorul,
prin felul în care își calculează pașii spre visul de aur.
„Se spune că noi, gimnastele, gândim cu doi, trei ani mai
mult față de cât avem. Sunt aici pentru că vreau să fac ceva pentru
viitorul meu și pentru că vreau să fiu cea mai bună din
lume”
, mărturisește, în timp ce ochii mari, căprui, te
fixează cu insistență.

Seriozitatea cu care vorbește despre tot ce înseamnă viața în
gimnastică, miile de ore de antrenamente, te face să îți dai seama
că totul nu este doar un vis clădit pe câteva vorbe. Mâinile micuțe
strâng, inconștient parcă, bucata dreptunghiulară de sticlă
transparentă și câteva urme albe rămân pe trofeul tocmai acordat.
„E o surpriză frumoasă, nu mă așteptam. Mă bucur pentru
toată această atenție”
, rostește încet. În liniștea sălii,
timpul se scurge încet, într-o singură direcție: spre Londra
2012.

În 2010, la Naționalele României, Larisa a obținut cele
mai mari note din concurs, la bârnă și la sol, depășindu-le chiar
pe senioarele Ana Porgras și Diana Chelaru

„Vreau
aur la Londra”

Larisa se pregătește cu gândul la marea competiție care va
începe peste 566 de zile, în capitala Angliei. Până atunci ia
lucrurile treptat, iar primul test pe care îl va da pentru Londra
2012 va fi în acest an, miniolimpiada, Festivalul Olimpic al
Tineretului European.

Ai un aparat preferat?
Bârna și solul. În general îmi plac toate aparatele, iar cel mai
mult îmi doresc medalie de aur la individual compus.

Vei împlini vârsta de participare exact înainte de JO.
Nu e o așteptare prea mare?

Nu, deloc. Ceea ce știu este că până atunci trebuie să muncesc din
greu. Eu sper ca la Londra să fiu o surpriză, celelalte concurente
nu vor ști ce pot și sper să le surprind.

Ce îți dorești?
Să urc pe podium la Londra, pe cea mai înaltă treaptă, cu echipa,
apoi vreau aurul și la individual compus, și o medalie pe
aparate.

La Europene a fost un adevărat duel între România și
Rusia…

Da, dar nu mă sperie rusoaicele, chiar mă ambiționează. Am văzut că
Komova e bună, dar de ce nu aș fi și eu la fel? Prin multă muncă
știu că pot fi mai bună ca ea.

La 11 ani ai fost la lotul de junioare, la 14 ani ești
la senioare. Nu e cam repede?

Nu știu. Pentru mine contează să mă pregătesc cu fete care sunt mai
bune decât mine, mă ambiționeză acest lucru, pentru că îmi doresc
și eu să fac mai mult.

Ce ai învățat de când te antrenezi cu lotul
mare?

Să am mai multă încredere în mine, să apreciez mai bine nivelul la
care mă aflu.

Cum este să te pregătești cu Bellu și
Bitang?

Te ajută mult să avansezi, te încurajează, îți dau încredere să
faci elemente mai dificile, ceea ce înseamnă mult pentru noi.

Autoevaluare prin
scris

Performanța în sport nu se obține numai prin muncă susținută, ci
și prin imaginea corectă pe care sportivul o are despre el. Corectă
cu ea însăși, Larisa ține un jurnal în care notează aproape zilnic
cum evoluează viața în sală. „Îmi place să știu ce a mers bine
într-o zi și ce nu, să îmi pot da seama cum progresez și să compar
toate aceste lucruri. Mă ajută mult să înțeleg unde greșesc și cum
ar trebui să schimb lucrurile de care nu sunt mulțumită”, explică
ea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×