Campioana României s-a obișnuit cu loviturile pe piața transferurilor. Iuliu Mureșan și Paszkany au arătat că au învățat la perfecție să facă din fotbal o afacere: După cele peste patru milioane câștigate de pe urma lui Pereira, după loviturile Dubarbier și Culio, ardelenii sunt siguri de încă o bombă detonată pe piața transferurilor. Iuliu Mureșan a declarat că CFR este foarte aproape de despărțirea de Traore. Clujenii cer peste cinci milioane în schimbul ivorianului, dar Victor Becali crede că se spun numai neadevăruri în cazul atacantului.
Fulham, Arsenal, Liverpool, Blackburn, Newcastle sunt câteva dintre numele despre care s-a spus că îl vor pe Traore. Victor Becali neagă posibilul transfer în Premier League: „Se spun numai neadevăruri dspre transferurile lui Gardoș și Traore în Anglia”
„Se spune despre Gardoș că ar fi urmărit de Arsenal, dar sunt numai neadevăruri. Nu are cum să se transfere acolo, pentru că românii nu sunt comunitari în Anglia și jucătorul trebuie să aibă jucate 75% din meciurile echipei naționale în anul trecut”, a declarat Victor Becali la Sport Total FM
Premier League, interzisă și pentru Traore!
„La fel și cu Traore, despre care se spune că s-ar duce la Fulham”, a mai spus Victor Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER