Theo Walcott este dovada vie că fair play-ul a fost inventat în Anglia. După ce a obținut penalty-ul din care Cesc Fabregas a egalat în meciul Arsenal-Leeds, scor 1-1, din turul trei al Cupei Angliei, Walcott a recunoscut că, la o fază anterioară golului, a plonjat fără să fi fost faultat! Arbitrul Phil Dowd chiar a acordat penalty, dar s-a răzgândit după ce a avut o discuție cu arbitrul de tușă.
Conform tabloidului The Sun, jucătorul de 21 de ani și-a cerut scuze pentru gestul său, dar a declarat că a făcut-o pentru echipa sa.
„Îmi cer scuze pentru că am plonjat, vroiam doar să obțin penalty-ul. Nu sunt fericit că am făcut asta, dar sunt fericit că am reușit să egalăm”, a declarat Theo Walcott.
„După această fază, char am glumit cu arbitrul, l-am întrebat dacă și-a dat seama că acesta a fost primul meu plonjon. Nu sunt genul de jucător care să recurgă la asemenea gestui și nu am fost obligat să recunosc, dar asta am simțit că trebuie să îmi cer scuze”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER