Culio a debutat cum se poate mai bine în Turcia. Adus de Hagi la Cim Bom, fostul cfr-ist a fost unul dintre cei mai buni jucători ai turcilor în victoria din amicalul cu Hannover. „Regele” îl laudă pe argentinian, despre care spune că a jucat la cel mai înalt nivel în România: „Culio poate face diferența”. Mijlocașul spune că e greu să facă pentru Cim Bom ce a făcut Hagi.
„Culio a jucat timp de trei ani la cel mai înalt nivel în România, unde a fost unul dintre cei mai buni străini. CFR Cluj a jucat în Champions League, a câștigat trofee. Culio a jucat în Ligă și a arătat ca un adevărat jucător de echipă. Are capacitatea să facă diferența în joc și facă ambele faze: și cea ofensivă și pe cea defensivă”, a declarat Hagi în presa din Turcia
Culio: „E greu să fii ca Hagi”
„Nu am probleme în ceea ce privește locul în care sunt plasat în teren. Am jucat în diverse zone ale liniei de mijloc și m-am adaptat în toate. Antrenorul știe în ce poziție voi juca. Hagi are în spate o carieră incredibilă, este greu să fii ca el. Eu voi face totul în funcție de instrucțiunile sale. Pot juca în poziția de număr 10, dar bineînțeles că este greu să fii ca Hagi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER