Victor Pițurcă a susținut o conferință de presă în care a ținut să lămurească situația sa de la Universitatea Craiova.
„Momentul e extrem de neplăcut, cu ceea ce s-a întâmplat în cursul acestei zile, când am fost opriți de bodyguarzi să intrăm să ne facem treaba, așa cum e normal. O surpriză mare pentru mine și un moment extrem de neplăcut care duce mult înapoi fotbalul românesc și culorile alb-albastre care sunt târâte într-un asemenea scandal”, a declarat Pițurcă.
„7-8 luni de zile am fost sunat zilnic de Mititelu să facem treabă. Răspunsul meu a fost de cele mai multe ori ‘nu’ pentru că Mititelu nu dispunea de sitația financiară pe care o doream. După ce am fost la Steaua, m-a bombardat iar cu telefoane și mesaje și m-a convins să vin la Craiova. Am venit la Craiova nu pentru Adrian Mititelu, cu toate că și pentru el am făcut asta. Mi s-a părut o persoană disperată, care ar fi făcut totul să vin la Craiova. Când discuți cu el, Mititelu îți dă senzația că vrea să facă bine. Eu m-am înșelat și nu prea mă înșel la oameni. Am venit pentru Craiova, pentru fani și am fost convins că vom face treabă bună.”
„Când am venit la Craiova, situația financiară era dezastruoasă. Erau jucători care nu-și primiseră salariile de 6, 8, 5 luni. Nici angajații nu își primiseră salariile de 10 luni. Situația era extrem de gravă. Și din punct de vedere sportiv Craiova era într-o situație gravă. Perspectivele erau sumbre. Nu știu dacă până la sfârșitul acestui tur Craiova ar fi realizat mai mult de 10 puncte. Încerc să vă spun realitatea. I-am spus că nu vin decât dacă există o sumă de bani pentru a acoperi cheluielile, pentru că nu vin la club să lucrez cu jucători nemulțumiți.”
„Au fost banii mei, eu am rezolvat problemele cu jucătorii. Că le-am dat bani, că i-am pus să semneze că renunță și îi primesc mai târziu. Apoi tot eu am suportat cheltuielile jucătorilor, angajaților, locațiilor în care stătuse echipa. Datorii către Ciucă, Trică, Bădoi. Sunt sute de mii de euro pe care i-am băgat din buzunarul meu. Am impresia că vrea să mă escrocheze și de banii mei, nu numai că nu respectă obligațiile din contract”, a mai spus Pițurcă.
Consiliul de Administrație al Universității Craiova, întrunit marți seară, a decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a contractului de muncă al antrenorului Victor Pițurcă.
„Întrunit de urgență aseară, 11 ianuarie 2011, Consiliul de Administrație al SC Fotbal Universitatea Craiova SA a hotărât următoarele:
1.- suspendarea contractului de muncă, pe o perioadă nedeterminată, al domnului Pițurcă Victor; – suspendarea contractului de muncă, pe o perioadă nedeterminată, al domnului Neagoe Eugen; – suspendarea contractelor de muncă, pe o perioadă nedeterminată, ale domnilor Boldici Gabriel, Cristescu Silvian, Tudor Martin, Dima Marius, Marin Florin;
2. Amânarea reunirii lotului de jucători al FC Universitatea Craiova pentru ziua de vineri, 14 ianuarie 2011. 3.Până duminică, 16 ianuarie 2011, va fi numit un staf tehnic interimar”, se arată în comunicatul grupării oltene.
Miercuri, managerul general al Universității Craiova, Victor Pițurcă, nu a fost lăsat de jandarmi să intre în cantonamentul de la Lunca Jiului. Pițurcă a sosit la cantonamentul Universității Craiova însoțit de directorul tehnic Silvian Cristescu. De asemenea, la cantonamentul Universității Craiova au fost prezenți în această dimineață aproximativ 150 de suporteri.
Apoi, Pițurcă a avut o întâlnire cu suporterii, în care le-a spus acestora că întregul staf tehnic și-a depus memorii la FRF, deoarece nu și-au primit banii de la club. El le-a explicat fanilor problemele care sunt la club și că există datorii foarte mari. Suporterii și-au declarat susținerea față de tehnician și au anunțat că vor protesta împotriva patronului clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER