Cei de la CFR încearcă aducerea unor jucători care se acopere găurile lăsate de fotbaliștii plecați în această pauză din Gruia.
Chiar dacă s-a zvonit că cei de la CFR ar fi interesați Wesley, Eric și Junior Moraes, Iuliu Mureșan spune că aceștia nu sunt pe lista de achiziții a grupării clujene, președintele precizând în schimb că doi atacanți din Coasta de Fildeș vor efectua în curând probe la formația antrenată de Alin Minteuan. „Dacă nu pleacă Traore, nu vom mai transfera niciun atacant. Pot să vă spun că duminică va sosi în probe un vârf din Coasta de Fildeș, un jucător tânăr care va împlini 18 ani abia în martie. Mai așteptăm încă un atacant ivorian, dar abia peste două luni. Nici Wesley, nici Eric și nici Moraes nu sunt, pentru moment, ținte pentru CFR. Multe depind de transferul lui Traore”, a explicat oficialul clubului CFR Cluj.
Mureșan a menționat că discută rezilierea contractelor jucătorilor Alcantara, Peskovici și Kone, iar lui Peralta este posibil să i se ofere prelungirea înțelegerii care expiră în vară.
„Discutăm rezilierea contractelor lui Peskovic și Alcantara. Pe Kone nu știu dacă-l vom mai plăti până în vară, pentru că el nici nu va juca și nici nu a jucat în ultima perioadă. Avem o înțelegere cu Peralta, eu aș înclina să-i prelungim înțelegerea care expiră în vară. Am vrut să redimensionăm lotul și de aceea am decis să rămânem cu 22-23 de jucători plus trei portari. 29 de jucători de câmp erau prea mulți, 11 dintre ei rămâneau întodeauna în afara lotului și asta provoca mai multe tensiuni decât am fi crezut”, a spus Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER