Cele mai interesante trei competiții de fotbal pentru suporterii români transmise în acest moment de canalele TV din România scot din buzunarele deținătorilor drepturilor în jur de 56 de milioane de euro pe an. Conduce detașat Liga I, cu 35 de milioane pe sezon, iar specialiștii de pe piața media spun că această sumă va crește, grație conjuncturii favorabile LPF, cu circa 15 milioane.
Conform contractelor actuale, Liga I, Champions League și Europa League valorează, în total, 56 de milioane de euro pe sezon. Specialiștii de pe piața media estimează că după următoarele negocieri această sumă va crește cu aproximativ 4 milioane.
Această mărire va veni tocmai de la Liga I, acolo unde Dumitru Dragomir, președintele LPF, vizează obținerea de la televiziuni a circa 50 de milioane pe sezon. În schimb, prețurile pentru meciurile din Champions League și Europa League vor scădea considerabil, conform previziunilor. Cele două competiții s-au dovedit a fi nerentabile la prețurile actuale și e de așteptat ca la următoarea negociere a contractelor sumele să se înjumătățească. TVR a achizționat cu 45 de milioane drepturile pe trei ani pentru meciurile din CL, dar nu a reușit să își amortizeze investiția. Similar este și cazul celor de la Pro TV postul care difuzează partidele din Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER