După Anghelov, un alt bulgar a plecat cu gust amar din Ghencea. Adus de Pițurcă la Steaua, Todorov nici măcar nu a apucat să debuteze pentru roș-albaștrii. Todorov a plecat în toamna anului trecut din Ghencea, iar acum îi atacă dur pe români: „Nu am pățit în viața mea ceva mai urât! Steaua și-a batut joc de mine”
„Nu-mi explic ce s-a întâmplat cât timp am fost la Steaua. Nu mi s-a dat nicio șansă! Am simțit că sunt fotbalist acolo doar cât timp a fost Pițurcă antrenor. După ce a plecat, lucrurile s-au schimbat pentru mine. A venit un nou antrenor, mi s-a spus că nu au nevoie de mine și m-au trimis să joc la echipa a doua. Eu sunt jucător de echipa a doua!? Cu tot respectul, dar în viața mea nu am văzut ceva mai urât decât ce am pățit eu la Steaua! Și-au bătut joc de mine pur și simplu!”, a declarat Todorov, conform celor de la sportal.bg
„Nu ma miră că Steaua este pe locul șapte!”
„Nici nu mă miră că au ajuns aici! Când am venit la Steaua, Trică și Florentin Petre mi-au vorbit frumos, era un proiect promițător. Dar dacă nu există răbdare, aici se ajunge”, a mai spus fostul stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER