Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au dispărut din cantonamentul Universității în noaptea de marți spre miercuri. Zvonindu-se că vor încerca să devină liberi de contract, CFR Cluj și Steaua „roiesc” deja în jurul lor. Persoane din anturajul echipei au dezvăluit desfășurarea incredibilă a evenimentelor din noaptea de marți spre miercuri. Marți, la ora 22:00, Găman și Bărboianu erau încă în programul echipei și nu dădeau nimic de bănuit. Dimineața însă, stafful le-a descoperit cu stupoare lipsa. Cei din club suspectează că totul a fost atent planificat. Conform acestora, Găman și Bărboianu au părăsit hotelul între 1 și 3 noaptea și au fost așteptați în fața stabilimentului de un apropiat al lui Victor Pițurcă, și care le-ar fi asigurat o „dispariție” rapidă.
Luați de Neagoe? Găman și Bărboianu au oferte de transfer de la CFR Cluj și Steaua, dar și din partea unor cluburi din străinătate, au declarat surse apropiate fotbaliștilor. Potrivit acestora, CFR Cluj ar oferi pentru ambii jucători 2.500.000 de euro, în timp ce Steaua ar plăti 2.200.000 de euro pentru cei doi. Conform acelorași surse, cei doi jucători au plecat din cantonamentul Universității, de la Govora, însoțiți de fostul antrenor, Eugen Neagoe. De altfel, Gigi Becali a anunțat încă de ieri-dimineață că dă 1.000.000 de euro pentru Găman. „Marți seara eu am fost în Craiova. Nici nu se pune problema să fi fost după cei doi, la Govora”, a declarat Neagoe.
„Pițurcă vrea să-i fure” Adrian Mititelu a fost informat ieri-dimineață de dispariția celor doi și imediat a dat vina pe Piți. Acesta este convins că fostul selecționer se va folosi de acordurile de încetare a raporturilor contractuale în alb pe care le-ar avea pentru ale obține libertatea fotbaliști. „Nu sunt plecați, sunt furați de Victor Pițurcă într-un mod grosolan. Pițurcă are trei dezlegări în alb, semnate de mine, care au fost lăsate cu titlu de garanție, dar nu poate să-i ia. Sunt niște rezilieri de contract fără date, în care el poate trece orice nume. Sunt niște acte în alb, nu au nicio valoare juridică. Dacă Pițurcă a vrut război, vom face război”, a răbufnit Mititelu la Sport.ro. În schimb, Pițurcă spune că însuși Mititelu ar fi semnat acte prin care le reziliază contractele celor doi: „Dezlegări, eu? Habar n-am de aceste dezlegări de care spune el. Păi dacă a reziliat Mititelu contractul cu jucătorii, care e vina mea? Mă mir că nu a spus că l-a obligat cineva. Eu vorbesc nu numai cu Bărboianu și cu Găman, ci cu toți jucătorii care mă sună”.
„Nu plecați cinci ani!” Mititelu i-a avertizat deja pe cei doi jucători că nu vor avea o viață ușoară dacă vor încerca să scape de Știința. „Gămane și Bărboiene, eu vă promit că cinci ani nu veți părăsi Universitatea, indiferent de amenințări și alte lucruri, eu v-am promovat! Mie îmi datorează ascensiunea în fotbal, uite acum ce primesc în schimb”, a fost mesajul lui Mititelu.
Dina și Wobay, la Lankaran Bărboianu și Găman nu sunt singurii jucători care vor să părăsească Știința. Aseară, Mihai Dina și Julius Wobay s-au înțeles cu Mircea Rednic pentru un transfer la Lankaran. Totodată, se pare că următorul jucător care va părăsi Craiova cât de curând va fi Ovidiu Dănănae. Mititelu, nervos că au luat și echipamentul Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au plecat din cantonament cu tot bagajul deplasat de la Craiova. Cei doi au părăsit hotelul din Govora atât cu geanta personală, cât și cu geanta și echipamentul de la Universitatea. Când a aflat acest lucru, Mititelu a luat foc, neînțelegând de ce cei doi au plecat cu echipamentul Științei.
Cine e Bărboianu Ștefan Bărboianu este un produs al școlii de fotbal craiovene. Fotbalistul a debutat la echipa mare a Universității în ultima parte a sezonului 2005-2006, atunci când echipa se afla în Divizia B și de atunci a avut o ascensiune constantă. Bărboianu a fost unul dintre jucătorii de bază ai reprezentativei de tineret și este unul dintre cei mai polivalenți fotbaliști din Liga I. Acesta poate juca fundaș dreapta sau stânga, dar și pe orice post la mijlocul terenului.
Cine e Găman Valerică Găman a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani. Fundașul a intrat în prim-planul fotbalului românesc în 2008, atunci când, conform spuselor lui Adrian Mititelu, a insistat pe lângă antrenorul de atunci al Craiovei, Nicolo Napoli, să-l introducă pe teren. Ulterior, Victor Pițurcă, la vremea respectivă selecționer al naționalei României, l-a convocat în premieră la prima reprezentativă, deși nu avea nicio selecție la naționala de tineret. În prezent, actualul selecționer, Răzvan Lucescu, dorește să formeze noua generație a naționalei în jurul fundașului oltean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER