Foștii componenți ai echipei Steaua, Bogdan Stancu și Robinson Zapata, au efectuat, vineri seară, primul antrenament la noua lor echipă, Galatasaray, sub conducerea tehnicianului Gheorghe Hagi, informează site-ul oficial al clubului din Istanbul.
La ședința de pregătire desfășurată la baza Metin Oktay din cartierul Florya, Stancu s-a antrenat împreună cu întreaga echipă, la fel ca o altă nouă achiziție, Yekta Kurtuluș. În schimb, Zapata s-a pregătit separat.
Potrivit ajansspor.com, Galatasaray, care în această iarnă a achiziționat cinci jucători, a plătit o sumă record pentru transferurile din actualul sezon.
Gruparea turcă obișnuiește să achiziționize în fiecare sezon în medie zece jucători și în general nu depășește un total de 10-15 milioane de euro pentru transferurile respective.
Spre deosebire de campionatele trecute, în acest sezon, în perioada de transferuri din vară și din iarnă, Galatasaray a cheltuit 28 de milioane de euro pentru transferuri. Astfel, deși a adus gratis câțiva jucători (Robinson Zapata, Kazim Kazim, Ali Turan, Serdar, Mehmet Batdal), gruparea turcă a făcut și achiziții în schimbul unor sume importante de bani: Zvjezdan Misimovici – 7 milioane de euro, Bogdan Stancu – 5 milioane de euro, Lorik Cana – 4,5 milioane de euro, Yekta Kurtuluș – 3,75 milioane de euro, Juan Pablo Pino – 3 milioane de euro, Emmanuel Culio – 2 milioane de euro, Caglar Birinci – 1,5 milioane de euro, Emiliano Insua – 750.000 de euro, Musa Cagiran – un milion de dolari.
În sezonul trecut, clubul din Istanbul a făcut achiziții de 17,5 milioane de euro, în 2008-2009 de 12 milioane de euro, în 2007-2008 de 13,5 milioane de euro și în 2006-2007 de 3,5 milioane de euro.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER