„Leonidas” a venit de la Miami cu cardul la el și anunță că săptămâna viitoare salariile vor fi achitate la zi.
Cristi Borcea a ajuns ieri în cantonamentul lui Dinamo din Belek (Turcia). Președintele executiv a avut un discurs spectaculos, în care a abordat toate subiectele importante din viața echipei din „Ștefan cel Mare”. Oficialul a folosit arma sincerității și a vorbit franc despre obiectivele sezonului, despre politica de transferuri și despre problemele salariale de la Dinamo.
Ați renunțat la mulți dintre titularii din anul trecut… Se poate spune că Dinamo are acum o echipă mai slabă? Cei care au plecat au dorit să plece, e foarte important acest aspect. Chiar și Marius Niculae! Suferea enorm, suferea pentru că suporterii îl luaseră la ochi. Dar el ne-a ajutat enorm, ne-a băgat două milioane de euro în buzunare după ce a marcat golurile cu Liberec și Strum Graz.
Nu este singurul care a plecat, au fost cedați Andrei Cristea, N’Doye, „Prințul”… Cei care pleacă de la Dinamo își revin în alte părți. Acest lucru ar trebui să îi pună pe gânduri pe suporterii noștri. Ei trebuie să înțeleagă că performanțele dinainte nu vor mai veni acum. Atunci eram tânăr, eram un nebun, venit dintre ei…
Ați venit cu „tubul de oxigen” pentru fotbaliști? De săptămâna viitoare, toate contractele vor fi achitate la zi. Ceea ce este foarte greu în România de astăzi. Fac asta pentru ca jucătorii să se gândească numai la fotbal.
Va fi vândut și Gabi Torje în această iarnă? Torje a avut hârtie să plece în această iarnă pentru cinci milioane, impresarul a adus o ofertă sub acest preț. Așa că nu l-am lăsat să plece.
„Am câștigat zece trofee cu Dinamo. Nici pe timpul lui Ceaușescu nu s-au luat atâtea, în acest timp. Și nici nu se vor mai lua! Numai cu Andone, care e aici lângă mine, am luat cinci trofee.”, Cristi Borcea, președinte Dinamo
„Chiar dacă am fost plecat în State, am ținut mereu legătura cu Ando și cu băieții. Prin Ando am trimis mereu tubul meu de oxigen către echipă.” Cristi Borcea, președinte Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER