Echipa de hochei pe gheață Sport Club Miercurea Ciuc a câștigat a treia ediție a Ligii MOL, după ce a învins, sâmbătă seară, în meciul decisiv al finalei competiției, formația ungară Dab.Docler, scor 3-1 (2-0, 0-1, 1-0), informează site-ul oficial al federației române de specialitate.
Golurile au fost marcate de Ladislav Sikorcin, Jozef Hruby și Vaclav Novak pentru campioana României, respectiv Tamas Pozsgait pentru Dab.Docler.
Sport Club Miercurea Ciuc a câștigat competiția româno-ungară cu scorul general de 4-1, înregistrând patru victorii (4-2, 2-1, 5-2, 3-1) și o înfrângere (5-4).
Cel mai bun marcator al ediției din acest an a Ligii MOL a fost desemnat Lubomir Hurtaj, autor a 31 de goluri și 46 de pase decisive.
Medaliile de aur au fost înmânate câștigătorilor de președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Tanczos Barna.
Clasamentul final al competiției este următorul: 1. Hochei Club Miercurea Ciuc, 2. Dab.Docler, 3. Miskolci JJSE, 4. Vasas HC, 5. FTC-Orangeways, 6. SCM Fenestela 68 Brașov, 7. Sapa Fehérvár AV19, 8. Újpesti TE, 9. Steaua Rangers.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER