Perechea Horia Tecău / Bethanie Mattek-Sands s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt de la Australian Open, după ce au trecut în optima de cuplul australian Sophie Ferguson / Marinko Matosevici cu 6-1, 6-2. Duo-ul româno-american va întâlni perechea învingătoare dintre Liezel Huber / Bob Bryan (SUA, nr.1) – Sally Peers / Carsten Ball (Australia). „Stejarii”, retezați de Leeds
Formația Stejarii București a pierdut ultima partidă din grupa 4 a Cupei Challenge, cu scorul de 6-26 (5-6), în deplasare, cu formația Leeds Carnegie. Pentru „stejari” au punctat Vlaicu (’14 și ’29, lovituri de pedeapsă), în vreme ce pentru Leeds Carnegie, punctele au fost realizate de Tadulala ’35 (eseu), Wentzel ’61 (eseu), Lewis-Pratt ’61, ’69 și ’74 (transformare), Alonso ’69 (eseu) și Burrell ’74 (eseu). Pentru Stejarii București, partida de la Leeds a fost ultima din acest sezon al Cupei Challenge. După șase meciuri disputate, bucureștenii au acumulat cinci puncte și se clasează pe poziția a treia din grupa 4 a competiției.
România – Turcia, fără Stoenescu
În preliminariile Ligii Mondiale, grupa europeană 2, naționala României va întâlni diseară, în Bazinul de la Izvorani (ora 18:00, în direct pe TVR 3) reprezentativa Turciei. Trupa selecționerului ungur Istvan Kovacs nu va putea conta pe trei jucători importanți în duelul cu „ienicerii”. Goalkeeperul dinamovist Dragoș Stoenescu (foto) e accidentat, în timp ce orădenii Kalman Kadar și Nicolae Diaconu au fost lăsați la echipa de club, CSM Digi. Clasament: 1. Muntenegru 6p, 2. Rusia 3p (+5), 3. România 3p (-8), 4. Turcia 0p.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER