Patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, a declarat că obiectivul echipei sale este clasarea pe podium, deși se află doar la cinci puncte de primul loc, cu 16 etape înainte de final. Iancu a declarat că Timișoara s-a întărit cu trei jucători, dar Oțelul Galați este un adversar redutabil.
„Sunt sigur că Torje face față într-un campionat puternic. Ar trebui mai disciplinat, a luat foarte multe cartonașe. Într-un sistem 4-4-2 se pliază perfect. Ar fi bine să iasă din fotbalul românesc, e un moment prielnic să facă pasul spre un alt campionat. Nu am schimbat nimic la Timișoara, am adus trei jucători care le vor pune probleme celor 18 din lot, ca să nu zic primilor 11. Aștept o evaluare din partea antrenorului după primul cantonament din Spania. E o diferență importantă față de primul loc, ne îngrijorează faptul că avem de recuperat cinci puncte în doar 16 etape. Obiectivul nostru este podiumul, dar noi suntem construiți pentru locul 1, însă nu putem neglija Galațiul. Cel mai mult îmi e frică de Dorinel Munteanu, este un antrenor care impune o anumită traiectorie echipei„, a spus Marian Iancu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER