Fosta mare glorie a lui Dinamo, Cornel Dinu, traversează o perioadă mai dificilă în viața lui, fiind internat la Spitalul Ministerului de Interne din București din cauza unor probleme hepatice.
Administratorul delegat al clubului din Ștefan cel Mare se află în prezent acasă sub supraveghere medicală, iar conform unor surse ale jurnaliștilor de la Libertatea, Dinu a apelat la doctori în urmă cu o săptămână din cauza că se simțea epuizat.
„Sunt în spital. Îmi este destul de greu în aceste clipe. Lupt să supraviețuiesc”, le-ar fi spus Cornel Dinu unor apropiați.
Medicii care l-au tratat pe Dinu au descoperit sursa problemelor de sănătate ale „Procurorului”.
„În urma investigațiilor, s-a descoperit că dl Dinu are niște iritații pe colon. E însă pe mâinile unui medic foarte bun. Să sperăm că, în scurt timp, îl va repune pe picioare”, au declarat surse medicale pentru Libertatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER