Wayne Rooney este considerat la ora actuală unul dintre cei mai buni atacanți din lume. În spatele randamentului său nu stă doar talentul cu care a fost înzestrat de natură, ci și orele de antrenamente de perfecționare pe care le petrece pe teren după ședințele programate de Sir Alex Ferguson. Totuși, atacantul lui Manchester United și al naționalei Angliei mărturisește în revista britanică Four Four Two că importantă pentru el este și rutina dinaintea meciurilor.
Somnul
„Încerc să dorm cel puțin 8 ore în fiecare noapte, plus o oră sau două după-amiaza. Pentru a fi în formă la antrenamente, 8 ore de somn sunt suficiente. Totuși, nu sunt constrâns de acest fapt, nu-mi pot minți corpul că mi-e somn și să mă forțez să dorm. Aștept până simt că mă ajunge oboseala, până pe la ora 23:00 sau 0:00, iar trezirea are loc cam pe la 8:00. De obicei, se simte diferența când nu reușești să dormi atât, mai ales după meciuri. Atunci ajungi acasă cam pe la ora 0:00, adormi pe la 4:00, iar la antrenamentul de a doua zi simți că nu ești în cea mai bună formă”.
Previzualizarea meciului în minte „Întotdeauna îmi place să îmi imaginez meciul în noaptea de dinainte. Întreb magazionerul ce tricouri vom purta în următoarea partidă, ca să pot vizualiza mai bine. Este ceva ce fac regulat, încă de când eram copil. Ajută la antrenarea minții și la anticiparea unor situații care pot avea loc a doua zi. Îmi place să îmi imaginez asta stând în pat”. Masa din ziua meciului „În seara dinaintea jocurilor mănânc pui, paste, pește, tot ce este normal pentru un fotbalist să consume. Dacă meciul se dispută mai devreme, atunci încearcă să acumulezi cât mai multă energie la masa de seară, pentru că este clar că nu poți mânca prea mult de dimineață. În astfel de situații, consum cereale și o banană, iar la stadion avem batoane de cereale pe care le poți mânca la nevoie”.
Rutina
„Unii jucători fac mereu aceleași chestii în vestiar, în timp ce alții preferă să varieze. Eu am tendința să pedalez la bicicleta ergonomică timp de un sfert de oră, după care să execut câteva exerciții de stretching și să termin cu relaxarea. Unii jucători fac asta regulat, în fiecare săptămână, înainte de fiecare meci. Eu, însă, nu sunt ca ei, nu sunt superstițios. Pur și simplu încerc să rămân concentrat și să fiu relaxat în tot timpul pe care îl petrec în vestiar”.
Muzica
„Patrice Evra adoră să pună muzică în vestiar. Muzica aleasă de el este un hip-hop franțuzesc, toți ascultăm ce ne pune el, indiferent dacă ne place sau nu. Este însă mai plăcut să ascultăm toți același lucru, decât să vezi că fiecare poartă în urechi căștile de la iPod”.
Ultima oră înaintea meciurilor „Am pregătită în vestiar o sticlă de băutură energizantă pe care o consum cu 40 de minute înainte de fluierul de start. Apoi, cu 10 minute de începerea jocului, revin în vestiar, îmi pun tricoul, apărătorile și apoi ies pe teren. O astfel de oră care precede un meci este una în regulă, dar se întâmplă ca uneori să aștepți plictisit startul unei partide și să te agiți, nerăbdător, în vestiar. Eu încerc să mă relaxez cât mai mult posibil și caut să mă deconectez cu ajutorul unui joc video”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER