Steaua a plecat în al doilea turneu din Turcia în același avion cu Gloria Bistrița. Deși Mihai Stoica a declarat că nu va negocia transferul jucătorului în avion, steliștii au sperat să îi convingă pe ardeleni. „Să vedem în ce tricou va coborî în Turcia”, spunea Narcis Răducan. Jean Pădureanu crede că atacantul e tot mai departe de Steaua: „Așteptăm să se înțeleagă cu cei de la Dnepr”
„Moraes a coborât tot în tricoul Gloriei din avion. Steaua nu ne-a căutat niciodată direct, doar prin televiziuni și domnul Hrebenciuc, dar n-a fost o discuție oficială. Doar cei de la Dnepr și-au manifestat interesul. Aștept să se înțeleagă cu jucătorul și după aia vom vedea. Trebuie să corelăm interesele celor două părți, club și jucător”, a declarat Jean Pădureanu la DolceSport.
„Să vedem în ce trening va coborî din avion, știm cu ce trening va urca. Sper să se ajungă la un numitor comun pentru că este un jucător bun. Dacă nu, va trebui să ne orientăm rapid pentru că este nevoie de un jucător de valoare apropiată lui Bogdan Stancu”, a spus Narcis Răducan. „Junior e prima opțiune. Dacă pică, luăm imediat un alt atacant. Suntem destul de aproape, dar în cele din urmă destul de departe de Moraes” Mihai Stoica, manager Steaua „Să sperăm că va rămâne și Moraes la noi. Eu îmi doresc să rămână” Nicolae Manea, antrenor Gloria Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER