CFR Cluj a decis ieri să-i rezilieze contractul lui Eduard Stăncioiu, portarul fiind anunțat că nu mai intră în planurile pentru retur ale antrenorului Minteuan.
Goalkeeperul s-ar putea să nu stea prea mult timp pe bară. El se află pe lista lui Dinamo de mai multă vreme și este posibil ca, dacă va ajunge la un acord cu roș-albii, să ajungă cât de curând sub comanda lui Ioan Andone.
Stăncioiu a bifat 74 de meciuri pentru clujeni în Liga 1, dar a jucat în numai 8 meciuri în 2010. De serviciile sale se mai interesează Astra Ploiești și Kuban Krasnodar, scrie Citynews.
4 portari are Dinamo în lot în acest moment: Dolha, Bălgrădean, Curcă și Naumovski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER