Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 3 mondial, a declarat că a discutat cu britanicul Andy Murray (numărul 5), pe care l-a învins în finală la Australian Open, despre posibilitatea de a juca împreună la dublu, la Masters 1000 de la Indian Wells, informează AFP.
„Am vorbit la Melbourne despre posibilitatea de a juca împreună la Indian Wells și vom discuta din nou despre această posibilitate”, a declarat Djokovic, citat de publicația Sportske Novosti.
Numărul 3 mondial a precizat că nu a insistat asupra acestei chestiuni după finala de la Australian Open câștigată în trei seturi: 6-4, 6-2, 6-3: „Dacă vrea să joace la dublu, cu siguranță vom juca împreună”.
Cei doi jucători, născuți la un interval de o săptămâna în mai 1987, sunt prieteni buni încă din copilărie.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER