Fundașul Cristian Săpunaru a fost, la meciul pierdut de FC Porto, cu scorul de 0-2, în fața echipei Benfica Lisabona, cel mai energic jucător din apărarea formației învinse și a provocat eliminarea lui Fabio Coentrao de la oaspeți, informează Correio da Manha.
„Învins de Coentrao la al doilea gol, a fost cel mai energic din apărare și a provocat eliminarea jucătorului de la Benfica„, notează jurnalul portughez.
Mais Futebol apreciază tentativele lui Săpunaru de a înainta pentru a ajuta ofensiva echipei din Porto. „A ajuns de mai multe ori în jumătatea de teren a echipei adverse, de pe partea dreaptă, încercând să profite de loviturile sale bune cu capul. În van„, menționează sursa citată, care notează și că românul a avut în pauza meciului o reacție nervoasă la adresa rezervei de la Benfica, Nuno Gomes, însă gestul său a trecut neobservat.
Formația FC Porto, cu fundașul Cristian Săpunaru integralist, a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Benfica Lisabona, în prima manșă a semifinalelor Cupei Portugaliei. Golurile au fost marcate de Fabio Coentrao ‘6 și Javi Garcia ’26. Benfica a rămas în inferioritate numerică, în minutul 59, când a fost eliminat Coentrao, după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault asupra lui Săpunaru.
Meciul retur va avea loc în data de 20 aprilie, la Lisabona.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER