Nu există nicio îndoială că Ana Ivanovic este una dintre cele mai frumoase și atractive femei care au jucat tenis. Dacă n-ar fi făcut sport, cu siguranță focoasa sârboaică ar fi fost un top-model de succes. Ana a făcut însă senzație atât pe terenurile de tenis, cât și în afara lor. Iar „dublul” cu Novak Djokovic, care se prefigurează, poate să candideze la perechea anului.
În 2008, Ana Ivanovic era regina lumii. Stătea pe prima poziție în WTA, iar bărbații roiau în jurul ei. Înzestrată cu calități care ar fi recomandat-o să reprezinte cele mai în vogă case de modă din lume, sârboaica a fost mereu un personaj care le-a sucit mințile bărbaților, inclusiv pe ale tenismenilor.
Spaniolul Tommy Robredo a fost primul jucător celebru care i-a picat cu tronc Anei, iar legătura ar fi fost intermediată chiar de Novak Djokovic, bun prieten cu ambii. La început, Ivanovic nu a luat în serios declarațiile de dragoste ale lui Tommy, acesta fiind recunoscut pentru faptul că este un tip glumeț, dar până la urmă frumoasa jucătoare a cedat farmecelor spaniolului la US Open (2007). Relația nu a fost însă de durată.
Ana și Novak vor veni în România
Ana Ivanovic și Novak Djokovic ar putea să își petreacă vacanța de vară în acest an în România. Ana este foarte bună prietenă cu Sorana Cîrstea, cele două petrecând în vara lui 2010 o săptămână în Serbia. „Ana a fost foarte ospitalieră când am fost la ea acasă și mi-a promis că îmi va întoarce vizita în vacanța de vară”, a precizat Sorana.
Nadal și Verdasco au petrecut cu Ana
Câteva luni mai târziu, Ana Ivanovic a fost zărită într-o vacanță la Mallorca alături de Rafael Nadal. Presa a speculat că cei doi lideri ar fi îndrăgostiți, dar „Matadorul” a precizat ulterior că Ana îi este doar amică, el fiind deja implicat într-o poveste de amor. Idila sârboaicei, care a făcut înconjurul lumii, l-a avut ca și protagonist pe Fernando Verdasco. Totul s-a înfiripat la US Open, în 2008, ulterior spaniolul apărând în loja partenerei sale la mai multe meciuri, unde nu a ezitat să se manifeste ca un fan înrăit. Ana și Fernando nu și-au ascuns niciodată gesturile de tandrețe în public, dar ceea ce părea a fi una dintre cele mai frumoase povești de dragoste s-a încheiat după câteva luni.
Joc la dublu: tenis și sentimente
Ultima relație a Anei Ivanovic s-a consumat însă în preajma unui jucător de golf, Adam Scott. La Australian Open, jucătoarea a dat însă de înțeles că totul s-a terminat și este din nou o femeie liberă. Mai mult, meci de meci s-a prezentat în loja lui Novak Djokovic și i-a făcut galerie. Și i-a adus și noroc: Nole a câștigat titlul la Melbourne, iar acum pare cel mai în vogă tenismen, după ce a cucerit și Cupa Davis la finele anului trecut.
De aici au început și speculațiile. Englezii au susținut că nimic n-ar fi fost întâmplător, iar relația dintre Ana și Nole are chiar vechime, aproximativ două săptămâni. Djokovic și Ivanovic se cunosc de mici și chiar au jucat la câteva turnee împreună, la dublu mixt, dar fără a fi implicate și sentimentele. Acum, lucrurile par să se schimbe, iar perechea să se sudeze și în afara terenului.
Alte relații celebre din lumea tenisului:
Steffi Graf – Andre Agassi
Relația de dragoste dintre Andre și Steffi s-a înfiripat la puțin timp după ce au câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Amândoi au câștigat atunci, puțin surprinzător, după o pauză de câțiva ani, în care nu mai cunoscuseră gustul succesului la acest nivel. După aproximativ doi ani și jumătate, Agassi și Graf s-au căsătorit, între timp familia mărindu-se cu încă doi membri, Jaden Gil (9 ani) și Jaz Elle (8 ani). Familia Agassi trăiește acum în Las Vegas.
Kim Clijsters – Lleyton Hewitt
La începutul anilor 2000, Kim Clijsters și Lleyton Hewitt formau unul dintre cele mai celebre cupluri din tenisul mondial. Perechea se formase în timpul turneului de Grand Slam de la Australian Open (2000), iar după aproximativ patru ani, chiar înainte de Crăciun, ei și-au anunțat și logodna. Viața în cuplu a funcționat dar doar un an, ambii căzând de acord să se despartă, cu doar trei luni înainte de căsătorie. Între timp, Clijsters și Hewitt și-au găsit alți parteneri, devenind și părinți.
Lucie Safarova – Tomas Berdych
Deși sunt încă jucători tineri, cehii Lucie Safarova (24 de ani) și Tomas Berdych (25 de ani) formează un cuplu sudat în lumea tenisului. Cei doi se cunosc încă din copilărie, însă relația lor a devenit vizibilă în urmă cu aproximativ patru ani, când fiecare a început să scoată capul în tenisul mondial și să obțină primele rezultate notabile.
Mirka Vavrinec – Roger Federer
Relația elvețienilor își are începuturile la Jocurile Olimpice de la Sydney. Doi ani mai târziu, Vavrinec s-a retras din activitate din cauza unei accidentări la un picior, însă Roger i-a propus să-i fie manager pe relații publice. În primăvara lui 2009, povestea de iubire s-a transformat în căsătorie, viața de cuplu găsindu-și rapid împlinirea în gemenele pe care Mirka le-a adus pe lume.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER