Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a confirmat transferul ivorianului Lacina Traore la Kuban Krasnodar pentru 4 milioane de euro și spune că, ajutat de Dan Petrescu, atacantul va ajunge în scurt timp la o formație mult mai puternică din Europa. Totodată, șeful campioanei este convins că atacantul african ar fi valorat mult mai mult decât stelistul Bogdan Stancu dacă ar fi avut experiența fotbalistului transferat în această iarnă la Galatasaray pentru 6 milioane de euro:
„Prețul îl face piața. Traore are potențial mai mare decât Stancu, dar el era mai atractiv, pentru că avea deja câțiva ani de experiență în Liga I, era mai sigur, dar Traore e o investiție bună pentru viitor. Actele sunt în mare parte finalizate, am respectat tradiția de a nu anunța transferul înainte de a fi înfăptuit, pentru că pot apărea surprize de ultim moment. Rușii vor plăti 4 milioane de euro, nu pot să divulg salariul pe care îl va avea, dar este la nivelul celor de la echipele din Occident.
S-a spus că Dan Petrescu nu l-a dorit, dar vă spun că el a insistat foarte mult pentru Traore, rușii l-au adus la cererea expresă a antrenorului. Lacina va crește sub comanda unui astfel de tehnician. Sunt sigur că Rusia este doar o stație intermediară, Traore va ajunge la o echipă mare în curând. A mai fost o echipă din Spania foarte aproape de achiziționarea lui în această iarnă. Urmărim să mai aducem un atacant, dar deocamdată suntem mulțumiți și de Kapetanos. Moraes? Nu îl avem pe listă. Nu vreau să spun de ce, dar nu îl dorim”, a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER