Zoran Krstanovic e singurul străin de la „U” Mobitelco care a prins toate finalele jucate de „alb-negri” în ultimele șase sezoane, în 2006, 2008 și 2010.
În ianuarie s-au împlinit șase ani de când Zoran Krstanovic a venit prima oară la Cluj. De atunci a plecat de două ori, în 2006 în Ungaria și în 2008 în Olanda, dar de fiecare dată inima l-a adus înapoi.
Clujul a devenit a doua casă pentru Zoran Krstanovic și familia lui. „România este apropiată de Serbia ca și cultură, oameni, mâncare. A fost ușor să ne adaptăm, ne simțim ca acasă”, mărturisește Danijela Krstanovic, soția baschetbalistului, care nu ratează nici un meci al lui „U” de pe teren propriu. „Sunt mândră de Zoran, este un jucător foarte bun. El e modest și nu-i place să vorbească despre asta”, își laudă Danijela soșul. Vedeta familiei e însă Ștefan, fiul pivotului lui „U”, care a învățat româna la grădiniță și acum le dă lecții părinților. „Pentru copii e mai ușor să învețe, el vorbește româna mai bine ca noi. Într-o zi eram în taxi și nu am priceput ce a spus șoferul iar Ștefan ne-a tradus în sârbă, apoi ne-a întrebat cum de n-am înțeles”, a povestit amuzat Zoran. „Când e relaxat vorbește bine. De sărbători am fost în Serbia și toată lumea a vrut să-l audă, dar nu acceptă forțat”, a mărturisit și Danijela, care începe să învețe și ea româna alături de cel mic: „Înțeleg limba, dar mi-e frică să vorbesc. Mai vorbesc cu prietenii lui Ștefan, copiii nu-și dau seama că greșesc”.
„Mini Zoki” vrea să ajungă ca și tatăl său
Deși are doar trei ani și jumătate, „mini Zoki” iubește baschetul și face show la panoul de acasă, le fel cum face tatăl său meci de meci în Divizia A. „Sunt fericit că-i place baschetul, joacă și fotbal, dar în general preferă mingea de baschet. E decizia lui, îl vom susține indiferent ce sport își va alege. Eu am fost portar înainte de a mă apuca de baschet„, a precizat Zoran. „Când a fost întrebat la grădiniță ce vrea să fie când va fi mare a răspuns Zoran Krstanovic„, a mărturisit Danijela.
Zoran Krstanovic: „Țin cu Universitatea la fotbal” În timpul liber, familia Krstanovic merge la cinema. „În fiecare sfârșit de săptămână îl ducem pe Ștefan la cinema la desene. În rest, mie îmi place să mă uit la Champions League și la meciurile lui „U”, echipa mea preferată din România. Am fost de câteva ori la stadion și o să mai merg. Nu am un fotbalist preferat, poate Messi„, a povestit cel desemnat cel mai bun stranier din Divizia A în 2010. „Îmi place mâncarea tradițională românescă, ciorba de burtă este favorita mea” – Zoran Krstanovic, jucător „U” Mobitelco
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER