Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit luni, la Casa Fotbalului, a aprobat calendarul competițional al returului Ligii I, sezonul 2010-2011 și al meciurilor din Cupa României, etapa a XIX-a a campionatului fiind programată în 26 februarie.
Valeriu Argăseală este nemulțumit de faptul că Steaua va juca din trei în trei zile în luna aprilie, fiind un program foarte încărcat, um steliștii nu aveau nici în perioada în care jucau în Liga Campionilor.
„O să mai juăm un meci amical în această perioadă. În funcție de atitudinea jucătorilor vom decide cât vom mai rămâne în silenzio-stampa. Am văzut că toată luna aprilie jucăm sâmbătă-miercuri, sâmbătă-miercuri. Nici când eram în Liga Campionilor nu jucam așa des.”, a spus Valeriu Argăseala la Digi Sport.
Acuzat de Dumitru Dragomir că ar sustras caietul de sarcini pentru drepturile TV, președntele Stelei a negat acest fapt.
„Nu am luat niciun caiet de sarcini, nu aveam cum să îl iau, nu mă caracterizează asemenea gesturi. Vom face propuneri pentru a câștiga cât mai mult din drepturile TV. „, a mai precizat Argăseală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER