Justine Henin: „Retragerea mea este mai mult o sentință decât o retragere!”

Justine Henin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fosta jucătoare belgiană de tenis Justine Henin a declarat,
luni, că retragerea sa din activitate, luna trecută, a fost mai
mult o sentință decât o decizie, ea fiind foarte afectată de
accidentările suferite, informează AFP.

„A trebuit să trec peste multe accidentări de-a lungul
carierei, dar acum, la 29 de ani, nu mai puteam. Trebuie să fim
rezonabili. La întoarcerea din Australia am fost văzută de trei
medici. Era imposibil”
, a spus Henin în prima conferință
de presă susținută după ce și-a anunțat retragerea.
„Dimineața aveam nevoie de zece minute pentru a-mi desface
cotul. Ligamentul nu mai era atât de rezistent la efort. Consider
retragerea mea o sentință”
, a adăugat fosta sportivă.

Justine Henin a precizat că îi va fi dor de felul în care se
simțea pe teren. „Sper ca într-o zi să lovesc din nou
mingea, dar mai ales sper să pot trăi normal”
, a menționat
Henin.

Belgianca a vorbit și despre speculațiile privind dopajul,
subliniind că nu le va uita și că nu s-a dopat niciodată:
„Acele speculații au afectat persoanele din anturajul meu.
Nu pot nici să accept, nici să uit și nici să iert. Nu am trișat
niciodată”
.

Jucătoarea belgiană de tenis Justine Henin, fostă numărul unu
mondial, a decis, la 26 ianuarie, să pună capăt definitiv carierei,
din cauza unor probleme medicale la cot. Henin, care s-a accidentat
în timpul turneului de la Wimbledon, din 2010, a fost supusă unei
intervenții chirurgicale la cot. Ea și-a reluat antrenamentele la
începutul lunii octombrie și a disputat primul meci abia după cinci
luni de la accidentare, pe 10 decembrie 2010.

Jucătoarea belgiană a decis prima dată să-și încheie cariera în
mai 2008, când ocupa primul loc în clasamentul WTA. Ea a revenit în
competiție în ianuarie 2010, câștigând primul titlu în mai, la
turneul de la Stuttgart. La ediția din acest an a turneului
Australian Open, Justine Henin a fost eliminată în turul trei.

Henin are în palmares 43 de tiluri la simplu. Ea a câștigat
șapte titluri majore în carieră: patru la Roland Garros, două la US
Open și o dată Australian Open. Doar titlul la Wimbledon îi
lipsește din palmares. Belgianca a stat 117 săptămâni în fruntea
clasamentului WTA.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×