Edison Cavani este la un pas să egaleze recordul de goluri marcate într‑un sezon de către un jucător de-al lui Napoli. Uruguayanul a înscris până acum 20 de goluri în Serie A și mai are nevoie de două reușite pentru a-l egala pe Antonio Vojak, golgheterul din 1932-1933!
„Călăul” Stelei din Europa League a adus sâmbătă victoria lui Napoli, 2-0 pe terenul Romei. Cavani a marcat ambele goluri și a ajuns la 20 de reușite în prima ligă italiană, fiind pe primul loc în topul golgheterilor. Performanța este una remarcabilă, iar atacantul uruguayan are toate șansele să devină cel mai bun marcator din istorie al lui Napoli într-un singur sezon. Deocamdată, în acest top îl depășesc Antonio Vojak, cu 22 de goluri în sezonul 1932-1933, și Luis Vincino, care a înscris 21 de ori în ediția 1957-1958. Cele două reușite din meciul de pe „Olimpico” îl plasează totuși pe Cavani în fața lui Careca, fostul coechipier al lui Maradona, care în sezonul 1988-1989 a dat 19 goluri.
Mai tare decât Maradona
Forma bună a sud-americanului se reflectă și în ierarhia din Serie A. Napoli este pe locul 2, la numai trei puncte în spatele liderului AC Milan, iar suporterii speră din nou la câștigarea unui titlu, după 21 de ani, atunci când Maradona făcea legea la echipă. Cel mai bun sezon al „Butoiașului atomic” a fost 1987-1988, când a marcat 15 goluri în Serie A.
2 goluri a marcat Cavani în două meciuri împotriva Stelei, în Europa League. Ambele în prelungiri!
5 goluri a marcat uruguayanul în actuala ediție a cupelor europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER