Afacerile lui Mutu cu un interlop constănțean!** Briliantu’: „Mă pune ăștia să plătesc!”

Afacerile lui Mutu cu un interlop constănțean!** Briliantu':
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu (foto) nu încetează să iasă în față prin altceva
decât isprăvile de pe teren. Ziarul Adevărul a publicat ieri câteva
interceptări SRI ale discuțiilor dintre fotbalistul Fiorentinei și
bunul său prieten, Nuredin Beinur, pe care procurorii îl au în
vedere pentru un dosar de șantaj.

Fie și în condițiile în care nu conține nimic incriminator din
punct de vedere legal la adresa „Briliantului”, dialogul lui Mutu
cu bunul său prieten Nuredin Beinur ni-l developează pe Adrian Mutu
altfel decât îl cunoaștem din conferințele de presă, unde își alege
cu grijă cuvintele. Astfel, pentru Beinur, Mutu este „Gogu”,
„cumătru”, „nenorocit mic” sau „nebunică”, Adi nu plătește de
regulă în restaurantele controversatului constănțean, iar când e
obligat să o facă, se declară indignat.

Mai mult, Mutu și limba română au dese conflicte de genul „mă
pune ăștia să…”, semn că nu a mai pus de multă vreme mâna pe
Dostoievski, cum declara cu ani în urmă că obișnuiește. Apoi, vrea
50.000 de euro pentru un interviu dacă e vorba de darnica presă
turcă. Nu în cele din urmă, dialogul cu Nuredin Beinur conține și o
foarte bizară parte din care se poate înțelege că Mutu face afaceri
cu… briliante!

Dialogul telefonic dintre Adrian Mutu și Nuredin Beinur
a fost interceptat de SRI pe 12 mai 2010

Cine
este Nuredin Beinur

Motivul pentru care convorbirile telefonice ale lui Nuredin
Beinur sunt interceptate de SRI e acela că asupra sa planează
bănuiala unor activități ilegale. Beinur este și trimis în judecată
într-un dosar, alături de alte cinci persoane, acuzația fiind aceea
de șantaj, instigare la șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și
tulburarea ordinii și liniștii publice. În octombrie 2010,
prietenul lui Mutu era reținut alături chiar de însuși adjunctul
șefului poliției din Neptun, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor, Beinur și gruparea acestuia ar fi perceput
taxe de protecție de la oameni de afaceri din Constanța și din
stațiunile de pe Litoral, în urma amenințărilor cu moartea sau cu
incendierea businessului pe care respectivii îl dețineau.

Cumetria deschide
berăria

Nuredin Beinur: Ia zi, mă, cumetre, mă, unde umbli, mă,
nenorocit mic care ești?
Adrian Mutu: Ce faci, mă, cumetre? (…)
A.M.: Am fost la Aqua, frumos, țaca-paca, m-au pus oamenii să
plătesc. (…)
NB: Păi de ce nu ai semnat, mă, din partea mea? Ești nebun?
A.M.: Eee…
NB: Păi, mi-ai zis, mă, nebunu’ satului? Mi-ai zis mie? Te lăsam eu
să plătești? Băga‑mi‑aș p… în nota lor să-mi bag!
A.M.: Păi, puteai să le lași vorbă, mă, la fraieri! Nu mă duc la
tine la restaurant și, în p… mea, mă pune ăștia să plătesc…
(…)

Totul
până la naș

A.M.: Lasă-mă, mânca-ți‑aș p… ta. Că stau cu fraierii la masă,
numai înjurături de ne-a auzit cred tot Bucureștiul. (…)
NB: Nu mă chema pe mine ca pe maimuțoi, mă, mânca‑ți‑aș gura
ta!
A.M.: Nu e vorba de aia! Dar cheamă-mă, mânca-ți-aș, dar pune-mă cu
lumea cu care vorbim de… ne distrăm, ne de-astea… Nu înjură
oamenii, lumea, mânca-ți-aș gura ta, cu mine la masă. Care eu le-am
spus până la urmă: „Lasă, mă, mânca-v‑aș gura voastră, că e
nașu-meu până la urmă!”. Dacă vreau, îl înjur eu (n.r. – nașul lui
Mutu este Nicu Gheară). Dar nu înjurați voi…

Cașcaval,
nu rahat!

NB: Ce dracu’, mă? A… te aștept, mă, poate dăm o fugă în
Turcia, că vor să facă unii un reportaj cu tine în Turcia și-ți
plătește toate astea, bilet de avion, cutare, tot, tot, tot.
A.M.: Îmi dă și cașcaval?
NB: Păi, o să-ți dea și cașcaval dacă e! Da, mă, dar eu m-am gândit
la alte variante! Că eu am niște miliardari acolo și să‑ți dea
niște case pe acolo, că chipurile stai într-o zonă… Unii care fac
o zonă rezidențială, ai înțeles? Și îți dau cadou, ce p… mea! Și
uite, dom’le, stă Mutu aicia și a zis «Băi, dacă vreți să vindeți
case, îi dați-i lu’ ăsta cadou și vindeți mai repede!».
A.M.: Auzi, mă? Dacă vor turcii să facă ceva cu mine, să-mi
plătească tot absolut două zile. Și să-mi dea 50.000 de euro.
NB: Da…
A.M.: Și să facă. Că eu n-am dat la nimeni până acum.
NB: Și dai un reportaj.
A.M.: Păi da. Și ne plimbăm pe acolo… poate o legăm și cu turcii
ăilalți… „Uite, dom’le, mi-am luat casă aici”. Vrăjeală
(…)

„Briliantul” despre
briliante

NB: Păi da. De-aia, poate dăm o fugă săptămâna viitoare când
vii. Și ți-am găsit și combinație pentru Consuelo cu aurul.
A.M.: Da?
NB: Cu briliantele și cu astea aici. Cu prietenii mei aici. A zis:
„Cum am alea, le fac eu!”. Ce, i-am arătat eu un model: „Ce, mă, le
fac pe astea cum vrei tu și când vrei tu!”. Ai înțeles?
A.M.: Da, mă, da.
NB: Bine, Gogule.
A.M.: Bine, Gogule, hai.
NB: Bine, viața mea! Ai grijă de tine. Da? Și ne punem cu
picioarele pe pământ. Hai, pa.
A.M.: Te-am pupat. Pa.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×