Raphael Stănescu este una dintre cele mai mari speranțe ale dinamoviștilor. Totuși, tânărul jucător este diferit față de restul pseudo-vedetelor care care au trecut prin curtea „câinilor” în ultima vreme.
Conform cotidianului Adevărul, talentul lui Raphael Stănescu este întrecut doar de dorința sa de a avea o carieră plină de performanțe pe teren, nu și în afara lui. Golgeterul „câinilor” în stagiul de pregătire din Antalya este un jucător aparte. Nu a consumat niciodată alcool și, surprinzător poate, bea câte un litru de lapte pe zi!
Iată câteva lucruri inedite pe care cei de la Adevărul le-au aflat despre Raphael Stănescu:
1) Tatăl jucătorului, Orlando, și Ioan Andone sunt buni prieteni, ambii evoluând pentru Dinamo. Totuși, „Fălcosul” nici nu are idee al cui fiu este Raphael!
2) Dinamovistul s-a născut în Germania, în Bavaria, în anul 1993, după ce părinții lui au emigrat acolo imediat după Revoluție. În 1994, familia Stănescu s-a întors în România.
3) Apropiații ar fi vrut ca Raphael să meargă la Steaua, fiind mai aproape de casă, dar jucătorul a refuzat.
4) Nu acceptă ca mama lui să meargă pe stadion, la meciurile sale.
5) Ca să ajungă la antrenamente circulă cu troleibuzul, cu tramvaiul 41 și cu metroul pe ruta Crângași – Ștefan cel Mare.
6) Nu a vrut să bea niciun pahar de vin la majoratul portarului de la echipa a doua, Robert Dănciulescu fiindcă nu consumă alcool.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER