Din cauza vremii neprielnice, partida amicală Gaz Metan CFR Craiova – Universitatea Craiova, ce urma a se disputa sâmbătă, la Severin, a fost anulată, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Universitatea.
FC Universitatea Craiova promite fanilor din județul Mehedinți că va reprograma acest joc pentru luna martie, iar până atunci îi așteaptă în număr cât mai mare la stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, duminică, 27 februarie 2011, de la ora 20.30 pentru a susține Știința în derbyul primei etape din 2011 împotriva Stelei București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER