Fundașul echipei Hercules Alicante, Francisco Pena, accidentat de aproximativ zece zile, a lăudat evoluția românului Cristian Pulhac, folosit în locul său la meciul cu Real Zaragoza de duminică, scor 2-1, informează cotidianul Las Provincias.
„L-am văzut bine. A avut o evoluție bună. Este un băiat care, deși nu juca, nu a renunțat niciodată și mereu a fost disponibil pentru antrenor. Cred că a urcat bine pe bandă, a centrat și și-a adus constribuția la succesul echipei”, a spus Pena.
Francisco Pena are un edem osos la piciorul drept, din cauza căruia nu a mai putut evolua de la meciul cu Valencia, scor 0-2, disputat la 6 februarie, în etapa a XXII-a a campionatului Spaniei. Spaniolul speră să revină pe teren în două săptămâni.
Cristian Pulhac a fost integralist la Hercules Alicante la meciul de duminică, cu Real Zaragoza, scor 2-1, din etapa a XXIII-a a campionatului spaniol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER