Panin, file de poveste. Fundașul intră în cursa de urmărire a celebrului atacant al „feroviarilor” din anii 30-40, Iuliu Mureșan, cel care a intrat în istoria CFR-ului pentru cei 15 ani de contract cu ardelenii.
Ochit de Șunda în primăvara lui 2004 când Stan l-a pus pe liber de la UTA, Cristian Panin avea să ajungă la CFR în vara lui 2004, pentru a completa lotul cu care CFR-ul ataca sezonul revenirii în Liga I. Fără sincope medicale, „Pană” avea să bifeze la jocul cu Universitatea Craiova din decembrie trecut 200 de meciuri în Liga I. Dublu campion național cu CFR, Panin și-a prelungit în urmă cu două zile contractul cu „vișinii” până în vara lui 2012. A intrat astfel în galeria celor mai longevivi fotbaliști din istoria „ceferiștilor”, călcându-i pe urme atacantului Iuliu Mureșan, cel cu care CFR-ul bifa prima clasare pe locul I în divizia A în toamna lui 1948. „E greu de comparat cei doi jucători, e o distanță mare în timp, nu știu cât de corectă e. Panin e un jucător foarte important pentru noi, un fotbalist de bază și acum”, a explicat Iuliu Mureșan II, actualul președinte al CFR-ului.
Oficialii din Gruia recunosc însă că au de mai mult timp în minte „transferul”lui Panin de pe teren în birouri. Dar nu acum! „Nu vorbim încă de un post în conducere pentru că Panin e un jucător important și de care mai avem nevoie încă mult timp, acolo în teren. Și Minteuan e de aceeași părere cu noi! E adevărat că am dori, ca la finalul carierei lui > să îi găsim un loc în stafful administratic. Să nu uităm că e un jucător emblematic pentru CFR Cluj”, a admis același Iuliu Mureșan II.
15 ani a jucat Iuliu Mureșan I pentru CFR între anii ’30-’40
201 Meciuri pentru CFR are Panin, care a debutat în prima divizie cu UTA în 18.08. 2002
10 Antrenori a prins Panin la CFR: Șunda, Munteanu, Bergodi, Andone, Trombetta, Uhrin jr, Conceicao, Mandorlini, Cîrțu și Minteuan. Doi, Dorinel și Alin, i-au fost și colegi în teren
Cel mai bun fotbaliști dintre tinichigii
Culio și-a plătit primele ghete de fotbal și biletul de autobuz spre terenul de fotbal din munca de zidar. Nu mai e un secret! O poveste cu start chinuit, la fel de interesantă, stă ascunsă și în trecutul lui Panin. La 18 ani, „Pană”, poate cel mai iubit fundaș al campioanei, evolua în Liga a IV-a, la CPL Arad, echipa fabricii de mobilă. De teamă că nu va face carieră în fotbal, Panin s-a pus cu burta pe carte și a învățat o meserie: mecanic auto, specializarea tinichigiu. La zi! Cu practică timp de aproape nouă luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER