Gigi Becali își freacă mâinile de bucurie că l-a luat pe Valentin Iliev. În primul rând, e fericit că a adus gratis în Ghencea unul dintre cei mai buni fundași din Liga I, care altfel ar fi costat un milion de euro, iar apoi pentru că a aflat ce caracter de luptător are jucătorul originar din Knezha, un orășel bulgăresc aflat foarte aproape de granița cu România.
Pe lângă tatuajele cu tentă religioasă, Iliev l-a bucurat pe Gigi Becali și dintr-un alt motiv. E genul de jucător care dă totul pe teren pentru echipa la care joacă. Pițurcă îi povestea patronului stelist că fotbalistul bulgar evolua pentru Craiova chiar și când avea probleme medicale. De multe ori în acest sezon a avut probleme cu spatele și își făcea injecții în coloană numai ca să fie prezent pe teren și să-și ajute echipa. „Asta îmi amintește de finul Rădoi”, a remarcat Becali.
Lider la echipele la care a jucat
Iliev e regretat de fanii olteni. Iar atitudinea sa de luptător pe care a arătat-o și la Craiova nu e deloc întâmplătoare. Iliev era iubit și la ȚSKA Sofia, acolo unde a fost, timp de șase luni, căpitanul echipei, până în momentul în care s-a bătut cu portughezul Jose Emilio Furtado, în 2007. După acest incident, lusitanul a fost dat afară, în timp ce bulgarului i-a fost luată banderola. Chiar și la Universitatea Craiova a fost liderul echipei pe teren atunci când Florin Costea s-a accidentat grav.
Deși e fundaș, bulgarul înscrie cât Bilașco
Deși e fundaș central, bulgarul transferat de Steaua a marcat deja șase goluri în Liga I de când a ajuns la Craiova. Trei are numai în acest sezon, adică exact cât a reușit atacantul Bilașco de când e la Steaua. Iar coincidențele nu se opresc aici. Prima reușită a bulgarului în actualul campionat a fost tocmai împotriva Stelei, când a reluat cu capul de lângă, culmea, Geraldo, cel cu care va face, cel mai probabil, cuplul de fundași centrali la formația din Ghencea!
„Cine o să stea cu Iliev în cameră la Steaua, o să fie ca în biserică. Aduce cu el toate crucile și icoanele posibile”, Eugen Trică, mijlocaș Chiajna
Pițurcă: „Du-te la Steaua, dacă vrei titular în națională!”
Gigi Becali a dezvăluit că, pe lângă Trică, „Eugen are cel mai mare merit în aducerea lui Iliev în Ghencea”, și Pițurcă l-a sfătuit pe bulgar să aleagă Steaua. „Piți i-a zis: «Tată, dacă vrei să ajungi titular în naționala Bulgariei, semnează cu Steaua. Becali nu se compară cu Mititelu, își plătește tot timpul jucătorii, chiar dacă mai vorbește și aiurea»”, a spus Gigi.
2 titluri de campion al Bulgariei are Iliev cu ȚSKA Sofia
1 Cupă a Bulgariei a câștigat Iliev în 2006, tot cu ȚSKA Sofia
20 de selecții la echipa națională a strâns până acum Iliev
Tatăl lui Valentin Iliev a fost portar al echipei ȚSKA Sofia și al naționalei bulgare
Bölöni l-a dorit pe Iliev acum la Lens, iar acum doi ani l-a vrut și pe Rădoi la Standard
A marcat pe „Anfield” ca și Tănase
Acum Steaua are în lot doi fotbaliști care au reușit să înscrie pe „Anfield”. Tănase a marcat pentru roș-albaștri în partida din toamna trecută cu Liverpool, iar Iliev (în negru) în 2005, când a reușit golul victoriei istorice asupra lui Liverpool din al treilea tur de calificare în Champions League. Totuși, ȚSKA nu a reușit să intre în grupe, „cormoranii” învingând cu 3-1 la Sofia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER