UPDATE 19:29 Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni televizate, că cererea grupării Pandurii privind reprogramarea meciului cu Oțelul Galați a fost respinsă, la fel ca toate celelalte doleanțe al clubului din Târgu Jiu, pe motiv că sunt nefondate.
Dumitru Dragomir a citit, în cadrul emisiunii Fanatik Show de la Digisport, răspunsul pe care LPF îl va trimite grupării Pandurii, ca urmare a adresei trimise de clubul gorjean prin care se solicita suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor de a nu programa formația la meciul cu Oțelul Galați, reprogramarea partidei, permisiunea de a înregistra transferurile și punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie Iordache.
Președintele LPF a menționat că li s-a adus la cunoștință oficialilor clubului Pandurii că aceste cereri sunt nefondate și că singura posibilitatea ca meciul să fie programat era plata datoriilor. În plus, Dragomir a menționat că LPF nu poate aplica o decizie a unei instanțe civile, deoarece „nicio instanță civilă nu poate interveni în activitatea comisiilor jurisdicționale”. „S-a terminat, Oțelul a câștigat cu 3-0. Pentru noi, TAS-ul este valabil. Curtea de Apel din București și-a declinat competența. De la Curtea de Apel București a venit răspunsul că nu este de competența lor, nu puteau să judece. Orice instanță, dacă nu este coruptă, nu poate să nu dea dreptate. Spui că recunoști comisiile, că recunoști datoria, că parte din bani te obligi să o dai până la data de .., iar apoi te oprești (n.r. – Dragomir se referă la președintele Pandurii, Marin Condescu). A recunoscut (n.r. – datoria), a dat 60 la sută din sumă, după care s-a oprit. De ce nu au plătit taxa de la TAS? Pentru că avocatul i-a spus că pierde sigur”, a precizat Dragomir.
Conducerea clubului Pandurii a trimis o adresă LPF, prin care cere suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor de a nu o programa la meciul cu Oțelul Galați, din cauza datoriei către Dinamo, și punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie Iordache.
Oficialii grupării gorjene au publicat, joi, pe site-ul oficial, adresa către președintele LPF, Dumitru Dragomir, prin care cer reprogramarea partidei cu Oțelul Galați și permisiunea de a înregistra transferurile.
„Subscrisa, CS Pandurii Lignitul Tg.-Jiu (numită în continuare CS Pandurii), prin reprezentant legal Marin Condescu – președinte, vă solicităm imperativ ca în termen de 24 de ore de la comunicarea prezentei să luați următoarele măsuri: să convocați de urgență organismul jurisdicțional competent să dispună suspendarea executării sancțiunilor aplicate CS Pandurii prin încheierea din data de 08/02/2011 pronunțată de Comisia pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul LPF; să luați toate măsurile necesare în vederea reprogramarii jocului CS Pandurii – FC Oțelul Galati contând pentru etapa a XIX-a; să luați toate măsurile necesare în vederea operării transferurilor care au primit data certă de la Secretariatul LPF; să luați toate măsurile necesare în vederea punerii în executare a Sentintei Civile nr. 44 din 11/02/2010 pronunțată de Tribunalul Gorj și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 626 din 04/05/2010 a Curții de Apel Craiova. În calitatea dumneavoastra de președinte al LPF aveți obligația de a verifica aplicarea și respectarea legislației în vigoare, inclusiv a hotărârilor instanțelor puterii judecătorești din România care funcționeaza în conformitate cu dispozitiile Constituției României”, se arată în adresa respectivă.
Conducerea clubului Pandurii consideră că deciziile luate de comisiile LPF în acest caz sunt ilegale.
„CS Pandurii a informat în mod repetat institutia pe care dumneavoastră o conduceti asupra faptului ca Hotararea nr. 13 din 09/07/2009 a CSL si Decizia nr. 6 din 06/08/2009 a Comisiei de Recurs sunt ilegale, fiind adoptate cu încalcarea Statutelor si Regulamentelor FIFA și FRF. În consecință, aceste hotărâri sunt lipsite de efecte juridice fiind pronunțate de organisme jurisdictionale care funcționau în afara dispozițiilor legale și statutare în vigoare. Totodată, vă reamintim ca decizia nr. 77/CF/2009 pronuntata de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal care a stat la baza adoptarii hotărârilor sus-mentionate a fost desființată de catre instantele judecatoresti din Romania, iar LPF este obligata sa recunoasca hotărarile acestor instante. Referitor la legitimarea jucătorului Iordache Ilie la clubul AEK Atena vă rugam să observați că aceasta s-a realizat în baza unor documente false emise de Federatia Română de Fotbal cu complicitatea Comitetului Executiv din care faceți și dumneavoastra parte. De altfel, aceste fapte fac obiectul unor dosare penale aflate în curs de cercetare la Direcția Națională Anticorupție”, se menționează în adresa semnată de președintele Marin Condescu.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oțelul Galați de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza unei datorii către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălățenii vor câștiga acest meci la masa verde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER