Mititelu a scăpat pentru moment de ce s-a temut. Scandalul cu Pițurcă și plecarea în masă a jucătorilor nu i-au îndepărtat pe fani de echipă, chiar dacă meciul cu Steaua s-a jucat în condiții groaznice. Aproximativ zece mii de fani au venit pe Oblemenco, lucru care l-a impresionat până și pe Zoro: „Au fost fantastici”, spune vlad Roșca, în timp ce Mititelu a declarat că dragostea pentru echipă a fost încă o dată dovedită
„Mulțumim tuturor care au fost în tribune duminică seara! Au fost fantastici. Sincer, nu mă așteptam să vină în număr atât de mare la frigul care a fost. Chiar am văzut o statistică, conform căreia, excluzând meciul de la Craiova, media de spectatori la meciurile din etapa trecută a fost undeva sub trei mii. Vorbeam după meci cu Zoro și spunea că a rămas impresionat de numărul mare de suporteri veniți în aceste condiții meteo. Nici ei, jucătorii, nu se așteptau să vină atâta lume. Să sperăm că vremea va fi mult mai blândă cu noi luni și suporterii să ne fie alături, la partida cu Brănești, pentru că avem nevoie de încurajare”, a spus Vlad Roșca la GTV.
Mititelu: „S-a dovedit încă o dată că dragostea pentru Știința e foarte mare” „În jurul orei 18, știam câte bilete se vânduseră. Când am văzut cât de frig este și că, de la o oră la alta, temperaturile scad, am vorbit cu apropiații și le-am spus că, probabil, nici cei care și-au luat bilete nu vor mai veni toți, însă se dovedește, dacă mai era nevoie, că dragostea pentru Universitatea este foarte mare„, a declarat Adrian Mititelu.
CITESTE SI:
Mititelu avertizează: „Cu Brănești e mai greu decât cu Steaua!”
Craiova îl acuză pe Piți că din cauza lui a pierdut jucătorii! Litigiul, mutat la FRF!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER