Mircea Axente: „Ne va lipsi mult** căpitanul Alexa în meciul cu CFR!”

Mircea Axente:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul echipei FC Timișoara, Mircea Axente, a declarat
miercuri, într-o conferință de presă, că este sigur de faptul că
cei de la CFR Cluj vor să învingă cu orice preț formația
timișoreană în meciul de sâmbătă, din etapa a XX-a a Ligii I.

„Va fi un meci foarte greu, ne așteaptă un adversar
foarte puternic. Întâlnim campioana en-titre, ei nu au început
returul foarte bine, nu stau bine în clasament, dar sunt sigur că
vor dori să ne învingă cu orice preț. Nu cred că statistica
contează prea mult, mai ales în momentul de față, când toți ne
dorim să facem o mare performanță în acest sezon. I-am văzut în
meciul cu Brănești, însă niciun meci nu seamănă cu altul, a fost și
un teren slab. Cred că De Zerbi și Bastos sunt cei mai periculoși
jucători, însă chiar dacă aceștia nu vor juca, au înlocuitori pe
măsură”
, a spus Mircea Axente.

Ambele echipe se confruntă cu absențe din cauza accidentărilor
și a suspendărilor. „Din punctul nostru de vedere, absența
lui Alexa e mai importantă decât cea a lui Mureșan, dar și noi, și
ei, avem soluții pentru a le suplini absența. Jucătorul Alexa este
foarte important, dar ne va lipsi cel mai mult căpitanul
Alexa”
, este de părere Mircea Axente.

„E o
atmosferă extraordinară la meciuri!”

Tosaint Ricketts, singurul jucător canadian din Liga I, a debutat
în etapa trecută într-un meci oficial. „Mă ajută faptul că
vin dintr-un climat rece, dar asta nu înseamnă că îmi place.
Fotbalul este mult mai popular aici decât în țările unde am jucat
până acum, e o atmosferă extraordinară. Pentru mine e mai bine
aici, sunt înconjurat de jucători buni, am multe de
învățat”
, a spus atacantul alb-violeților.

Fotbalistul admite că nu știe multe lucruri despre CFR Cluj,
exceptând faptul că este campioana en-titre. „Nu știu prea
multe despre CFR Cluj, campionatul românesc este o experiență nouă
pentru mine, încă învăț. Încă nu am văzut meciul lor din etapa
trecută, dar sigur antrenorul ne va pune la curent. Toate jocurile
de acum încolo sunt importante, dacă vrem să câștigăm titlul.
Faptul că întâlnim campioana de anul trecut face meciul cu atât mai
important. Meciurile din deplasare sunt o ocazie bună pentru mine,
mă pot folosi de viteză dacă jucăm pe contraatac”
, a
precizat Tosaint Ricketts.

Partida dintre CFR Cluj și FC Timișoara se va disputa sâmbătă,
de la ora 19.00, în etapa a XX-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×