Chiar dacă nu a mai câștigat titlul din 2005-2006, Steaua este echipa ce se vinde cel mai bine. O dovedesc atât audiențele TV înregistrate la meciurile echipei, cât și vânzările la produsele pe care departamentul de marketing le-a pus în vânzare în centrele comerciale.
Steaua a lansat mai multe produse sub brandul celui mai cunoscut club de fotbal din România: bere, cola, vin, ciocolată, șampanie și chiar calorifere. Asta pe lângă obișnuitele pixuri, tricouri, calendare și brelocuri.
Conform Business Magazin, în luna decembrie din anul 2010 s-au vândut 102.013 doze de bere, 52.226. de sticle de cola de 2 litri, 32.524 de sticle de cola de 0.5 litri, 16.778. de sticle de vin și 214 de sticle de vin spumant.
ProSport a aflat care au fost profiturile Stelei în anii trecuți din vânzarea tricourilor. În sezonul 2008-2009, oficialii echipei din Ghencea au vândut în jur de 10.000 de tricouri, cu un câștig cu peste 35% mai mare față de anul 2007. În sezonul 2009-2010, din cauza crizei, s-au vândut aproximativ 6.500 de tricouri, cu un câștig cu 30% mai mic față de anul anterior. Comparativ cu Dinamo, Steaua stă mult mai bine la marketing. La cinci tricouri vândute de Steaua, alb-roșii vând doar unul.
Steaua a anunțat că va lansa în curând și un card de debit, în parteneriat cu Raiffeisen Bank. Cardul va fi disponibil în toate agențiile Raiffeisen Bank din țară începând cu luna aprilie 2011 și oferă o reducere de 10% la toate biletele și abonamentele pentru meciurile echipei Steaua, precum și la toate produsele de catering achiziționate în timpul evenimentelor sportive, în interiorul stadionului. Posesorii cardului beneficiază și de o reducere de 50% la turul stadionului și al muzeului dacă plătesc biletele cu cardul și de o reducere de 10% la toate produsele achiziționate din magazinele Steaua sau de la magazinul on-line al Clubului.
„Așa cum și-a obișnuit deja fanii, Steaua setează noi standarde în marketingul sportiv românesc prin creare, în premieră pentru România, de produse și servicii destinate suporterilor”, a spus Bobby Durbac, director de marketing al FC Steaua.
44% din totalul suporterilor din România sunt fani ai Stelei, conform unui sondaj realizat de Institutul Național de Statistică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER