Antipatia pe care și-a atras-o Jose Mourinho în Spania de când a preluat-o pe Real Madrid este de notorietate.
Faptul că portughezul a intrat într-un răboi al declarațiilor cu majoritatea adversarilor, ba chiar și cu oameni din stafful Realului, nu este o surpriză pentru nimeni.
Aroganța era însă să îl coste scump pe „The Special One”. Conform Cadena Ser, Jose Mourinho a fost la un pas să fie înjughiat la ultima deplasare a echipei sale, la meciul cu Deportivo La Coruna, încheiat la egalitate, 0-0.
Sursa citată menționează că un membru de securitate al clubului a fost cel care a primit această lovitură.
Incidentul ar fi avut loc pe aeroportul din La Coruna. Portughezul s-a apropiat de cei care îi solicitau autografe, fiind însoțit de un bodyguard, moment în care cineva a încercat să-l atace, dar cel care a primit lovitura de cuțit a fost bodyguard-ul.Agentul de securitate a primit ulterior îngrijiri pentru o rană de aproximativ patru centimetri sub axilă.
Inițial, oficialii clubului madrilen au hotărât să nu îi spună lui Mourinho ce s-a întâmplat, dar după meciurile cu Deportivo la Coruna (26 februarie, scor 0-0) și Malaga (3 martie, scor 7-0) au decis că este mai bine ca tehnicianul să afle de tentativa de agresiune. „Jose Mourinho a fost foarte preocupat de ce s-a întâmplat”, menționează ABC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER