Toure a băut după Mutu!

Redactor:
Mihai Molnar
Toure a băut după Mutu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cutremur în fotbalul britanic. Kolo Toure, vicecăpitanul lui
Manchester City, a fost suspendat, ieri, de clubul său pe termen
nelimitat, după ce Federația Engleză a confirmat faptul că proba A
a unui test antidoping efectuat de fundașul ivorian în luna
februarie a ieșit pozitivă! Wenger, cel care l-a transferat în
Anglia pe Toure, a lăsat să se înțeleagă că ivorianul ar fi folosit
un medicament de slăbit. Exact ca Mutu!

E cel mai mare scandal de acest gen care lovește fotbalul din
Insulă, după ce Mutu a fost și el descoperit dopat, cu cocaină, la
Chelsea, în 2004. Informația apărută la primele ore ale serii de
joi a șocat fotbalul britanic, pentru că e vorba despre un jucător
recunoscut pentru profesionalismul său. Pe deasupra musulman. Adică
fără lipici nici la sticla de alcool. Deși încă nu se știe despre
ce tip de dopaj e vorba, în comunicatul clubului din Manchester
vorbindu-se despre o substanță „specifică”, pe ivorianul de 29 de
ani îl așteaptă momente grele.

Două luni sau doi ani?

Anumite informații care au transpirat din tabăra lui City în presa
engleză dau de înțeles că în cazul lui Kolo Toure n-ar fi vorba
despre un drog recreațional (gen cocaină) sau unul folosit pentru
stimularea performanțelor din teren, ci o substanță dietetică! Un
fel de „sibutramină”, substanța din suplimentele alimentare care
i-a adus lui Mutu a doua suspendare pentru dopaj, anul trecut la
Fiorentina. Dacă e așa, cel mai probabil pe Toure îl așteaptă o
suspendare între două și nouă luni. Dacă e vorba despre droguri mai
serioase, fundașul ar putea sta pe bară în următorii doi ani.

Vicecăpitanul lui City are timp până la 9 martie să se decidă dacă
vrea sau nu să-i fie analizată și mostra B, recoltată tot în
momentul controlului antidoping, adică la derby-ul orașului
Manchester, 2-1 pentru United, din 12 februarie, când a fost
rezervă. Dacă rezultatul e negativ, cazul e închis. În caz contrar,
urmează o lungă procedură disciplinară, multe explicații de dat,
apoi un verdict. Până atunci, jucătorul e suspendat automat de
club, la fel cum s-a întâmplat și cu Mutu. Oricum, pentru Toure,
actualul sezon e ratat.

Ca Mutu sau ca Mensing?

Cazul Toure a determinat presa britanică să facă un top al marilor
scandaluri de dopaj din fotbal. Inevitabil, nu lipsește Mutu,
într-o companie de lux, mai ales alături de Maradona. Greu de
prevăzut cât va sta în afara gazonului ivorianul, pentru că
britanicii au obiceiul să-și judece conaționalii cu o măsură (cazul
Rio Ferdinand), iar pe străini cu altele. În urmă cu o lună, în
Scoția, Simon Mensing, jucătorul codașei Hamilton, a primit doar o
lună de suspendare pentru o substanță interzisă luată tot dintr-un
supliment alimentar. Iar cazul a fost făcut public abia după ce
jucătorul și-a ispășit pedeapsa!

> Kolo Toure
evoluează la City din 2009, când a fost transferat de la Arsenal,
pentru 16,3 milioane de euro. Are 85 de selecții în naționala
Coastei de Fildeș și e coechipier la City cu fratele său,
Yaya.


Vrea să-și țină sub control greutatea, pentru că a
avut ceva probleme de acest gen. A luat medicamentul de la soția
sa. E un om corect, familist, are o viață
exemplară

Arsene Wenger, antrenor Arsenal


Dalglish: „Suntem
pregătiți! Acum nu vom mai pierde”

Kenny Dalglish, antrenorul lui Liverpool, este optimist înaintea
partidei de mâine, împotriva celor de la Manchester United:
„Lucrurile vor fi diferite față de meciul din Cupă (n.r. – 1-0
pentru «diavoli»). Atunci am pierdut, dar nu am avut suficient timp
să pregătesc meciul, fiindcă abia venisem la echipă”. Partida de pe
„Anfield” contează pentru etapa a 29-a din Premier League. La
casele de pariuri, United e favorită, cu o cotă la victorie de
2,55. Succesul lui Liverpool e cotat la Stanleybet cu 2,60.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Amendă de 3.300 de lei. Se interzice montarea pe mașină. 20 de puncte-amendă
Amendă de 3.300 de lei. Se interzice montarea pe mașină. 20 de puncte-amendă
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×