Hagi a ratat și ultimul obiectiv: Galata a fost eliminată din Cupa Turciei, iar apropiații încep operațiunea „Salvați-l pe Rege”. Hagi are încă sprijinul bașkanilor, care îi asigură postul până la finalul sezonului, dar orice pas greșit îi poate fi fatal antrenorului. Giovani Becali spune că, în cazul în care va da iar greș ca tehnician, îl vede pe Hagi la Federație.
„Dacă Hagi nu reușește nici acum, îl văd președintele FRF”, a declarat Ioan Becali la gsptv
Fostul impresar nu este la prima încercare de a-l impune pe Rege la Federație, dar fostul mare jucător nu pare atras de munca la birou. Și Gică Popescu, un alt apropiat al fraților Becali, a cochetat cu ideea de a-i lua locul lui Mircea Sandu, fără succes până acum.
Mircea Sandu reacționează după ultimele declarații ale lui Giovani și spune că, prin scoaterea în față a numelui lui Hagi, Ioan Becali nu urmărește decât să pună mâna pe un post în Federație
„Hagi este o persoană specială pentru mine. L-am visat în noaptea de dinaintea jocului din Cupa Turciei, l-am sunat ca să-l încurajez, dar nu am reușit să dau de el. Pentru Galatasaray, sezonul era compromis dinainte ca Gică să preia echipa”, a declarat Nașul Sandu pentru Evenimentul zilei.
„Mai degrabă Becali se vrea pe el la federație decât îl vrea pe Hagi! Crede că dacă ar veni Hagi sau Popescu la FRF, i s-ar da și lui un post în conducere!”, a mai spus Mircea Sandu
Hagi, Stancu, Zapata și Culio joacă azi în campionat împotriva echipei lui Florin Cernat, Karabukspor.
Galata – Karabukspor, azi, de la 19:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER